Acasă Administrație Radomireşti, o comună modernă. Lucrări la infrastructura rutieră

Radomireşti, o comună modernă. Lucrări la infrastructura rutieră

937

Primarul Nicuşor Sîia s-a ţinut de cuvânt. Proiectele promise de acesta prind contur. Cel mai recent proiect este cel de asfaltare în satul Radomireşti al comunei cu acelaşi nume. În aceste zile, pe strada Cucilor, din satul amintit, au loc lucrări de asfaltare. Aceste lucrări nu sunt singurele care au loc în cadrul proiectului de modernizare a infrastructurii rutiere a cominei. Primarul Nicuşor Sîia afirma, la începututul anului, în cadrul unui interviu acordat Ziarului de Olt, că nu este singurul proiect şi chiar dacă majoritatea lucrările nu pot fi susţinute din bugetul local, acesta a făcut toate demersurile pentru a accesa fondurile necesare implementării proiectelor.

„În Radomirești avem 48 de kilometri stradali, pe o întindere de 40 de străzi însumate, plus încă 7 kilometri pe 14 străzi, din care patru în Fripți, două în Crăciunei și restul în satul Radomirești. Actele vorbesc și ele arată că în prezent avem ridicările topo la încă 12 kilometri. Nu vreau să mă laud și nu vreau să fiu nici înțeles greșit, dar mi-aș dori să se cunoască faptul că pentru a reuși în administrație este nevoie de o colaborare strânsă cu toate instituțiile, dar mai ales cu salariații pe care, dacă e cazul, încerc să îi ajut în orice problemă, ori de câte ori este nevoie. Așa se întâmplă și în ceea ce înseamnă asfaltarea străzilor noastre. Singuri nu putem reuși, din bugetul local, asemenea investiții.”, spunea primarul Nicuşor Sîia la începutul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.