Acasă Administrație Primarul de la Radomirești își încalcă cuvântul dat..

Primarul de la Radomirești își încalcă cuvântul dat..

218
       Într-un interviu acordat la începutul anului Ziarului de Olt, primarul comunei Radomirești, Nicușor Sîia, spunea următoarele:
„Pe data de 27 decembrie, de Sfântul Ștefan, când toată lumea petrecea, eu eram la AFIR Craiova pentru a semna un contract de finanțare în valoare de 50 de mii de euro, pentru care am luat și legătura cu constructorii, iar în cel mai scurt timp se va realiza și acest proiect prin Grupul de Acțiune Locală Vedea-Găvanu-Burdea, ocazie prin care țin să-i mulțumesc domnului președinte Constantin Ciobanu pentru faptul că a fost și a rămas un om de cuvânt, care ne-a fost de fiecare dată aproape.”
În afara acestui răspuns, în interviul respectiv, primarul avansa ca termen de finalizare a execuție la această investiție, luna mai a anului în curs. Era o discuție liberă… Numai că, realitatea din teren, la sfârșit de martie și început de aprilie îl contrazice flagrant pe primarul Sîia de la Radomirești. Terenul de sport e cam gata. Ultimele retușuri, iar doritorii de activitate în aer liber pot începe competițiile chiar de săptămâna viitoare.

Deci, primarul de la Radomirești își încalcă cuvântul dat, dar felicitările le merită cu prisosință…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here