Acasă Administrație O misiune îndeplinită: Dezvoltare Urbană pentru Slatina

O misiune îndeplinită: Dezvoltare Urbană pentru Slatina

239

Primăvara calendaristică a luat sfârşit, iar misiunea a fost îndeplinită. Dezvoltare Urbană Slatina, societatea din subordinea Primăriei Slatina a derulat proiecte de înfrumuseţare şi modernizare a aspectului oraşului Slatina, reşedinţă de judeţ. Acest lucru a fost desăvârşit prin munca în echipă, implicare şi o bună coordonare. Vara, care tocmai soseşte, aminteşte de aceeaşi perioadă a anului, când au început lucrările la primul şi cel mai important proiect al D.U.S. La începutul verii anului 2017, la Parcul Piteşti au fost demarate lucrările de reamenajare a parcului. Parcul beneficiază în prezent de o nouă cale de acces, o pasarelă ce veni dinspre bulevardul Nicolae Titulescu şi astfel facilitează accesul în parc. Din toamna anului trecut, parcul a redevenit locul preferat al celor care caută o oază de linişte, un loc frumos, în care să-şi petreacă timpul liber. Proiectul de reamajare a cuprins şi schimbarea mobilierului din parc, amenajarea de noi spaţii verzi, înlocuirea coşurilor de gunoi, amplasarea a două mese de tenis de masă, precum şi amenajarea unei scene pentru spectacole în aer liber. Parcul mai fusese reamenajat în anul 2008, după zeci de ani în care nu mai fusese băgat în seamnă. S-a ajuns în situaţia de a investi într-o nouă cale de acces spre parcul respectiv în urma unui diferend legat de proprietarul privat al terenului din zona limitrofă, care a condiţionat folosinţa bunului pe care îl deţine de realizarea acestei investiţii.

O primăvară cu proiecte înfloritoare
Primăvara acestui an a fost una încărcată de activităţi şi proiecte derulate de D.U.S:
Pergola de la BCR – Unul dintre obiectivele D.U.S. a fost părculeţul de lângă BCR, care a devenit atracţia principală pentru cei care traversează tunelul. Astfel, au fost plantaţi diverşi pomi, s-au plantat flori şi, pe pergolă, s-a plantat Mâna Maicii Domnului, floarea care va acoperi tunelul. „Tunelul Îndrăgostiților”, compus dintr-un coridor cu pavaje și cu boltă metalică, ce va fi acoperită de Mâna Maicii Domnului, deţine şi instalație proprie de iluminat, a costat municipalitatea 200.000 de lei, mare parte din bani fiind cheltuiţi pe materiale.

Părculeţul Decebal – De ani buni, fiecare persoană, care aşteaptă autobuzul la staţia de la Poşta Mare sau trece prin acel loc, a oservat capul lui Decebal, o sculptură realizată la sfârşitul anilor ’60. Şi tot acolo, există şi un părculeţ. O oază de frumos, în care nici nu auzi sunetul maşinilor care trec pe strada Libertăţii. Angajaţii DUS au amenajat acest părculeţ destul de util celor care locuiesc în zonă şi nu numai.

600 de coşuri de gunoi – Slatina prinde un aspect plăcut, iar municipalitatea, cu sprijinul logistic şi de specialitate oferit de SC Dezvoltare Urbană Slatina, poate duce la îndeplinire proiectele de schimbare a feţei oraşului. Primria Slatina se arată mulţumită de noile schimbări din oraş, de amenajarea spaţiilor verzi şi de curăţenia din municipiul reşedinţă de judeţ.
„Noi am hotărât că este momentul să schimbăm mobilierul urban. Vechiul mobilier urban avea o vechime de zece ani. L-am tot peticit, l-am tot reparat, însă am hotărât că este momentul să-l schimbăm. În perioada următoare vom amplasa până la 300 de coşuri, care trebuie să sosească. în total, 600 de coșuri pe care le vom amplasa în Slatina, până la sfârșitul verii. De luni seară am început acțiunea de amplasare a noilor coșuri de gunoi, elemente care fac parte din mobilierul urban ce va ajunge în Slatina, în următoarea perioadă. Am amplasat un număr de 112 coșuri, pe străzile Primăverii, Cornișei, în zona Spitalului Județean de Urgență Slatina. Au mai fost amplasate încă 150 de coșuri pe strada Libertății, în zona Palatului de Justiție, în continuarea străzii Primăverii, și o să intrăm și în zona străzii Arcului.”. Emil Moţ a mai afirmat că în vara acestui an urmează să fie amplasate noi băncuţe, noi jardiniere sau băncuţe cu jardiniere.

Inima Slatinei – PeDealul Grădişte, în faţa Casei Căsătoriilor, a fost montată forma unei inimi prin care se vede panorama oraşului Slatina. Este al doilea proiect dedicat celor care fac cununia civilă. Anul trecut, în toamnă, firma SC Dezvoltare Urbană Slatina, a amplasat un buchet mare de flori, fiind o senzaţie pentru miri, care au făcut instantanee lângă acesta. Acum, cei care vor să se fotografieze cu panorama reşedinţei judeţului Olt, au posibilitatea de a rămâne cu o amintire frumoasă. Lângă această inimă, firma amintită a montat două bănci.
Proiectul de amplasare a unei inimi panoramice este inedit ăn zona de sud a României, o premieră care va avea foarte mulţi fani în perioada care urmează.

Proiect viitor – Esplanada, în alte haine
Esplanada din centrul Slatinei, dintre Magazinul „Oltul” şi Casa de Cultură a Sindicatelor are nevoie de reparaţii din ce în ce mai des, iar în acest sens, lucrătorii de la Dezvoltare Urbană Slatina, efectuat reparaţii la platforma din inima urbei. Minicipalitatea a anunţat că studiul de fezabilitate a fost finalizat şi că va demara un proiect de modernizare a esplanadei, care va fi realizat din fonduri de la bugetul local, cheltuielile ajungând la suma de cinci milioane de lei. Esplanada este un lucru necesar, pentru că aproape toți cetățenii Slatinei se plimbă și se relaxează pe această platformă din centrul civic. Până la reamenajarea esplanadei, în această perioadă se realizează reparații, pentru ca această vară ea să poată fi funcţională pentru public. Plăcile plăcile care se mişcau au fost scoase şi lipite la loc, iar cele care s-au spart vor fi înlocuite.

Dezvoltare Urbană Slatina, societate de utilitate publică, aflată sub autoritatea tutelară a Primăriei municipiului Slatina, care are delegată activitatea de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi, execută, în această perioadă, diverse lucrări de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi din municipiu.
Slatina se schimbă, iar realitatea nu o poate contesta nimeni. Modul de administrare al orașului e altul decât a fost până mai ieri.
Echipa de la DUS promite un oraș mai verde și mai curat. Slatina va căpăta haine noi şi în 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.