Acasă Actualitate Ce se întâmplă la Pădurea Saru

Ce se întâmplă la Pădurea Saru

740

Au trecut patru luni de la punerea în practică a montării separatoarelor de sens în curbele de pe DE574, în zona Pădurea Saru. Acţiunea celor de la Compania Naţională de Drumuri (CNAIR) a avut loc ca urmare a presiunilor şi demersurilor făcute de senatorul de Olt Siminica Mirea (iată cum suna demersul făcut de senator). De atunci şi până acum, în această adevărată zonă a morţii, locul unde se întâmplau frecvent evenimente rutiere tragice, nu s-a mai înregistrat niciun accident major. Nicio victimă de atunci până acum, doar câteva coliziuni superficiale ale unor şoferi imprudenţi cu obiectivele amplasate în zonă. Iată că o iniţiativă parlamentară, venită din opoziţie, rezolvă o problemă care devenise una de siguranţă rutieră naţională. Semn că acolo unde există iniţiativă şi responsabilitate câştigăm cu toţii. Cei care plecăm de acasă pe un drum rutier pentru a ajunge dintr-un loc în altul, în niciun caz pe lumea cealaltă. Demersul senatorului oltean a avut ca fundament de plecare statistica îngrijorătoare din zonă, care a culminat cu un accident petrecut în prima parte a anului, atunci când o familie întreagă, soţ şi soţie, doi copii, şi un alt conducător auto au murit striviţi sub un autotren scăpat de sub control, pe zona de drum în urcare spre Balş, la intrare în Bobiceşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.