În minte îmi vin idei amestecate despre ziua de 21 iunie 2017. Imaginea parlamentarilor PSD după anunțul rezultatului Moțiunii de Cenzură inițiată de Liviu Dragnea împotriva propriului partid, e inexplicabilă… Poate, cineva cu o expertiză autentică, interesat de psihologie, prieten cu știința psihiatriei, să explice acele manifestări. Să-ți dai jos propriul guvern, și să te bucuri în acest fel, greu de explicat…
Altfel, ar fi de bine, pentru echilibrarea forțelor politice din România, această situație, dacă ar exista opoziție. Până atunci, războaiele mafiote din sânul puterii reprezintă ceea ce nu înseamnă: agenda politică a românilor de zi cu zi.
Las de o parte cele de mai sus. Se pot scrie multe. Până atunci și acolo, peste câteva zile se împlinesc 12 ani de la una din cele mai odioase crime săvârșite în Slatina, de după 1989.
Pe scurt: pe 28 iunie 2005, profesoara de engleză Ileana Damian de la Colegiul „Ion Minulescu”, în vârstă de 31 de ani, pleacă din zona centrală a Slatinei, spre Colegiul „Carol”, pentru a efectua activități didactice specifice cu ocazia examenului de Bacalaureat. Câteva zile mai târziu, dispariția misterioasă a acesteia dovedește un deznodământ tragic: corpul plăpând al tinerei este găsit fără viață într-o lizieră de la marginea Pădurii Strehareți.
Intervin organele de anchetă, iar, conform unor acțiuni specifice desfășurate la fața locului, se stabilește cu certitudine că moartea victimei a fost violentă. Se crează piste, se lucrează intens pe mai multe planuri, într-o acțiune comună, menită să depisteze autorul crimei. Se recuperează bunuri personale de care victima a fost deposedată, înainte sau după crimă, se crează un cerc al suspecților, se conturează un portret robot. Ușor ca în filme, luați de val, resp+onsabilii cu ancheta îl rețin, pentru 24 de ore, ulterior arestat succesiv pentru 30 de zile, în mai multe rânduri, pe un muncitor zilier, aflat în fatidica zi la lucru, undeva pe traseul ultim făcut de victimă, la o casă de pe lângă biserica catolică… Declarații ușor confuze ale acestuia, lipsa unor alibi pentru anumiți timpi care ar fi coincis cu tragedia îl dau pe acesta, în ochii anchetatorilor, drept autorul crimei.
Presa vremii de atunci prezintă o fotografie cu Gheorghe Ioana încătușat în sediul IPJ Olt, cu spatele la vitrina cu trofee (ciudat: îmi amintesc faptul că la timpul acela m-a marcat privirea acelui om, căci nu avea nimic în ea din ce ar fi trebuit să se regăsească la un criminal definit de teoriile lui Cesare Lombroso), și, gata, toată lumea răsufla liniștită: poliția și-a făcut treaba, ucigașul a fost prins. Sentimentul că ești apărat de lege și de oamenii care lucrează cu ea se spulberă când în fața primilor profesioniști care lucrează în speță, Gheorghe Ioana neagă, vehement, că el este autorul.
Timpul trece… În cimitirul din Spineni, satul Cuza-Vodă, Ileana Damian își doarme somnul de veci, luând, se pare, în mormânt, secretul rivind autorul acestei crime. Asta pentru că pe 26 martie 2008, instanța de judecată îl achită, definitiv, pe cel pe care polițiști și procurori deopotrivă l-au ucis și ei, puțin, atunci când l-au catalogat criminalul profesoarei Damian de la „Minulescu”.
De atunci încoace, cert este un singur lucru: dosarul lucrat prost, din faza de început, e blocat, undeva într-un fișet. Contează mai puțin unde: la IPJ Olt sau la Parchet. Se pare că, potrivit unor surse, greșelile făcute la cercetarea efectuată la locul faptei au distrus, din prostie, o parte din probatoriul care ar fi putut permite efectuarea pe drumul cel bun al anchetei. În schimb, astăzi nu se mai știe nimic de cel pe care reprezentanți ai sistemului de lege și ordine din statul român l-au desființat, acuzându-l de cea mai groaznică faptă din normele penale valabile peste tot în lume. Să treci peste o asemenea acuzație este o punte prea îngustă. Puțini sunt cei care reușesc să o străbată până la capăt. Mulți cad, iar vâltoarea vieții de zi cu zi îi mărunțește în malaxorul cotidianului.
Un astfel de caz rămâne, din multe puncte de vedere, o pată rușinoasă pe obrazul, nu neapărat al unei instituții, ci al sistemului în ansamblul său. Și atunci, și acum, mult mai preocupat de detalii… nesemnificative, decât de esențele… esențiale.
