Acasă Editorial Şi dacă Darius Vâlcov nu are dreptate…?

Şi dacă Darius Vâlcov nu are dreptate…?

773

E incredibil ce se întâmplă acum în PSD! Să câştigi alegerile într-un mod categoric şi să-ţi iasă tot ce-ţi propui pentru distrugerea propriei credibilităţi guvernamentale. O putere care, în loc să vadă de marile probleme ale ţării – şi nu sunt puţine –, a intrat într-un impas de unde ieşirea, oricând ar avea ea loc, va lăsa urme. O şansă are PSD-ul, iar asta ţine de inexistenţa opoziţiei…
O criză, de care nu avea nimeni nevoie, a fost declanşată prin cozi de topor, iar persoana care este acum colectoare de energii negative se numeşte Liviu Dragnea. Un om normal, aşa l-am cunoscut, în urmă cu mulţi ani, la Tătuleşti. La o sărbătoare a regretatului primar Lucică, de acolo. Pe marginea şanţului, la adăpostul unei Skode de la CJ Teleorman, am schimbat câteva impresii despre ce nu merge. Extrem de bine conectat la spaţiul românesc, Liviu Dragnea era un om normal. Extrem de normal!
Astăzi, şi pot fi contrazis cu greutate, dar fără dovezi, preşedintele celui mai mare partid din România este prizonierul ideologiilor lui Darius Vâlcov, inimosul primar al Slatinei, de până mai ieri, fostul ministru de la Finanţe, fascinant prin propunerile sale de politici publice. În prezent, apăsat de greutatea unor cauze penale, unde, trădat de cei mai buni dintre cei buni de lângă el, acesta îşi duce cu greutate povara unor cauze penale care, dacă nu ar fi existat, l-ar fi aflat astăzi, pe acesta, în poziţia de prim-ministru al României, aspirant pe culoar spre funcţia supremă în stat, după preşedintele Iohannis.
Ceea ce astăzi unii descoperă, pe alţii dintre cei care l-am cunoscut nu ne mai miră: campania PSD din 2016 îi poartă amprenta. Are sclipirea de geniu a celui în cauză. Programul de guvernare o fi fost copertat de alţii, dar conţinutul îi aparţine în întregime. Reforma sistemului fiscal e o poveste veche, susţinută tot de Vâlcov. Idei aparent nebuneşti, dar care au un conţinut interesant. E un fel de joc de poker. Pe ultima carte, la mână întoarsă, poate să-ţi iasă tot, dar tot aşa poţi să pierzi şi ce nu mai ai de pierdut.
Există, însă, o mică problemă aici: captivul lui Darius Vâlcov, Liviu Dragnea, nu are, astăzi, niciun plan de rezervă. Ce ar fi ca, în esenţă, planurile fostului senator de Olt să aibă în ele ceva ce nu le permite să funcţioneze dincolo de laborator, în realitate?! În acest caz, el nu mai are nimic de pierdut, dar despre nota de plată din dreptul lui Liviu Dragnea se va vorbi mult de atunci încolo…
Aici e marea aşteptare. Dacă le iese, rezolvă tot. Dacă nu, nu mai e nimic de făcut. Iar pe lângă cei doi, PSD-ul iese mai rău decât ar fi crezut. La Cotroceni e un profesor de fizică, unul căruia a început să-i placă joaca. Al naibi de mult! Şi dacă mai spunem că are de partea sa şi un curent favorabil, atunci aproape că cea mai bună soluţie pentru stânga este Sorin Grindeanu – prim-ministru. Componenţa cabinetului nu mai contează!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.