Acasă Interviu Interviu cu prof. Alin Bolboaşă Şofaru

Interviu cu prof. Alin Bolboaşă Şofaru

1420

«Sondajele, clar, nu arată scăderea încrederii oamenilor în divinitatea Bisericii, ele arată o scădere a încrederii în oamenii Bisericii»

 

–  Alin Bolboaşă Şofaru. O scurtă prezentare!
– În primul rând, mă bucură foarte mult posibilitatea publicării acestui interviu într-o perioadă atât de frumoasă cum este Săptămâna Mare. În al doilea rând, dacă încep să vorbesc despre mine, nu termin până mâine. La mine, din păcate, nu există noţiunea de modestie. Sunt oltean pur sânge, din mica urbe a Drăgăneştiului, am făcut seminarul Teologic în Râmnicu-Vâlcea, Facultatea de Teologie Pastorală la Sibiu şi un Master în Teologie practică tot în Sibiu. Pe scurt, pot spune că am băgat în mine 10 ani de Teologie pură şi mai pot spune că sunt îndrăgostit lulea de Dumnezeu şi de Biserică. Sunt profesor de Religie şi Limba-franceză la Colegiul Tehnic Mediensis, din Mediaş, şi am o echipă de 500 de elevi, alături de care am construit o Biserică şi am pictat-o în 3 luni de zile, având hramul Sfântul Ierarh Andrei Şaguna. Nu sunt deloc modest. Ştiu! Mi se spune zilnic, dar Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Smerit, smerit, dar să se ştie”!

– Săptămâna Mare. Ce ar trebui să înţeleagă omul în această perioadă sfântă a anului?
– În această perioadă de POST, oamenii trebuie să înveţe să nu se mai mănânce între ei, în primul rând, şi să conştientizeze, în al doilea rând, că Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât în fiecare an alege dintr-o dragoste fără limite să se răstignească, să moară şi să învie pentru noi. Aaaaa şi era să uit: Săptămâna Mare este cel mai fumos film posibil la care suntem chemaţi, nu doar să vedem, ci să trăim alături de Hristos, fiecare moment.

– În ultima perioadă, majoritatea sondajelor arată o scădere a încrederii oamenilor în Biserica Română. De ce se întâmplă asta?
– În ultima perioadă, Biserica este atacată din toate părţile. În fiecare an, se petrece acest fenomen al „scăderii” în sondaje a încrederii oamenilor în Biserică şi, totuşi, în Noaptea de Sfintele Paşti cu toţi cântăm „Hristos a Înviat”, dacă nu cât să ne audă aproapele, în inimă sigur o facem. Biserica este o instituţie divino-umană, asta ca să înţelegeţi unde vreau să duc discuţia. Sondajele, clar, nu arată scăderea încrederii oamenilor în divinitatea Bisericii, ele arată o scădere a încrederii în oamenii Bisericii. Ceea ce noi nu înţelegem este că preoţii, ierarhii, călugării etc. nu sunt picaţi din cer! Sunt oameni ca mine, ca dumneavoastră sau ca cel care citeşte acest interviu. Ceea ce ne arată logic că şi ei sunt supuşi aceloraşi ispite ca mine şi ca restul, ba mai aprigă este munca diavolului pe lângă ei. 

– Religia în şcoli. Cât de necesare sunt aceste ore?
– La această întrebare ar trebui să vă răspundă mama mea şi cei din generaţia ei, privaţi de ora de religie din şcoli. Şcoala a apărut în Biserică şi aici nu mă poate contesta nimeni. Au fost, într-adevăr, câteva probleme legate de ora de religie, dar care au fost rezolvate. În momentul actual, dacă luaţi programa de religie de la liceu sunt sigur că o să doriţi să mergeţi şi dumneavostră la câteva ore.  Vă enumăr câteva titluri: Muzica în viaţa tinerilor, Familia creştină astăzi,  Pericolul drogurilor, Datorii faţă de aproapele, pregătirea credinciosului pentru Sfintele Slujbe etc. Eu văd ora de religie cum vorbeşte direct inimii copiilor… Dumneavoastră?

– Cum pot fi atraşi tinerii către biserică?
– Habar nu am! Cred că prin cordialitate şi maximă sinceritate.  Dacă suntem sinceri cu ei şi ieşim pe stradă să îi luăm de mână, să îi chemăm la Biserică zâmbind, nu fiind încruntaţi, atunci vor vedea în noi legătura cu Dumnezeu.  Mi se pare de excepţie ideea Episcopiei ca în fiecare sâmbătă seara să existe o oră de comunicare a copiilor cu preotul. Am văzut cum mulţi copii, în special la sate, au început să participe la slujba Vecerniei. Repet, eu văd ca soluţie sinceritate, cordialitate şi multe zâmbete.

– Catedrala Mântuirii Neamului. Ce este de fapt: o construcţie megalomanică sau una necesară pentru mântuirea credincioşilor?
– Catedrala este, în primul rând, o necesitate liturgică. Vreau ca fiecare să se imagineze în propria cameră, apoi să îşi imagineze Sfânta Masă în mijlocul acelei camere şi toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe în genunchi în momentul prefacerii pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Nu v-au intrat toţi, aşa este? Asta, pentru că Sfântul Altar al actualei Catedrale este foarte mic. Biserica Ortodoxă Română este o Biserică autocefală, care sfinţeşte Sfântul şi Marele Mir, uleiul sfinţit pe care îl folosim în Taina Mirungerii la fiecare nou membru al Bisercii şi la Sfinţirea noilor locaşuri de cult. La această slujbă trebuie să participe toţi ierarhii. Mai exact, unde credeţi că intră ei? Haideţi să fim realişti. Una din formele Bisericii este aceea de Corabie. Chiar nu poate avea poporul român o Corabie care să îl ducă spre Împărăţia lui Dumnezeu? Da, Catedrala Mântuirii Neamului este absolut necesară pentru mântuirea credincioşilor aşa cum este şi Catedrala din Slatina, dar şi bisericuţa de lemn din vârful unui deal!

– Şi, totuşi, în stradă, se strigă: „Vrem spitale, nu catedrale!”. Sunteţi solidar cu poporul?
– Poporul nu este Asur şi, garantat, Asur nu aparţine poporului român.  Se putea striga şi „Vrem spitale, nu stadioane”, nu credeţi? Eu sunt bugetar. Din banii mei, lunar, o parte merg la Ministerul Sănătăţii, deci Ministerul Sănătăţii să construiască spitale, căci, îmi ia banii obligat prin lege. La biserică aleg eu dacă vreau să dau sau nu. Doar să gândeşti la comparaţia „Câte biserici sunt în ţară, trebuie să avem şi spitale”, mi se pare a nu fi deloc normal. Fiecare sat are o biserică şi un cabinet medical, sau un dispensar, sau o policlinică, iar în oraşe avem spitale. Totuşi, suntem un popor credincios, nu unul bolnav, cred eu…

– Oamenii văd, de multe ori, luxul şi opulenţa conducătorilor Bisericii. Iisus n-a avut caleaşcă de aur…
– Da, iar Apostolii au mers desculţi ştiu, am mai auzit asta.  Sfântul Ştefan cel Mare şi Mihai Vitezul au mers călare pe cal, iar conducătorii actuali merg în CLS-uri. Urâtă comparaţie, dar tot acolo bate. Repet, ierarhii nu sunt picaţi din cer, sunt oameni ca mine şi ca oricare altul, deci supuşi ispitelor şi păcatelor. Orice aş spune eu acum sunt sigur că toţi avem un exemplu care să mă contrazică. Mi se pare absolut normal ca ierarhul meu să aibă o masină care să prezinte siguranţă, în primul rând, mobilitate pentru a putea ajunge la timp acolo unde comunitatea îl aşteaptă şi, bineînţeles, demnitate. Plus că luxul acela nu le aparţine lor. Ierarhii nu deţin absolut nimic în afară de harul de la Dumnezeu. Pleacă din lumea aceasta doar îmbrăcaţi într-un veşmânt. Cu mitra pe cap şi cârja în mână… Restul… rămâne aici.

– Preasfinţitul Sebastian se vede mult prea puţin în viaţa comunităţii de la Olt. Ce nu merge în comunicarea sa cu lumea?
– Sincer, eu l-am văzut pe Preasfinţitul Părinte Sebastian drept unul dintre cei mai activi ierahi ai Bisericii. Zilnic, respiră aerul din Slatina, mergând pe jos de acasă până la sediul Episcopiei, mereu alege să participe la slujbe în localităţi din afara Slatinei pentru a binecuvânta comunităţi care nu au mai văzut un ierarh de când li s-a sfinţit biserica.  Nu cred că i s-a solicitat prezenţa într-un anumit loc sau la un eveniment şi să nu participe asta doar în cazul în care nu a intervenit ceva urgent. Vă daţi seama că, totuşi, are de condus, din punct de vedere spiritual, tot judeţul Olt. Dacă noi, din când în când, ne mai luăm libere sau concedii, aflaţi că Preasfinţoa Sa rămâne episcop în ficare clipă a vieţii sale, deci, rămâne într-o permanentă legătura cu comunitatea, asta, dacă, într-adevăr, comunitatea vrea îşi doreşte să îl vadă.  Când intraţi într-o biserică există un scaun special, unde mereu se află preasfinţitul, fie că este cineva în biserica respectivă sau nu, fie că sunt becurile aprinse sau nu, fie că este biserica închisă sau nu, el rămâne acolo în mijlocul comunităţii permanent binecuvântând.

– Când a înviat Iisus Hristos? Acum o lună, pe la sfârşitul lui martie, când a fost Paştele Catolic sau în prima zi din luna mai, anul acesta, aşa cum celebrează biserica ortodoxă?
– Mântuitorul Hristos învie în fiecare duminică. Este, într-adevăr, destul de greu pentru cei din afara Bisericii să înţeleagă cum la catolici avem Paştele într-o zi, iar la ortodocşi în altă zi, de parcă Mântuitorul Hristos ar muri şi ar învia pentru ficare separat. Este o problemă de interpretare a calendarului. Urmează o scurtă lecţie de istorie, aşa ca să vă pregătiţi. Potrivit Sinodului I, data Sfintelor Paşti se calculează astfel: Prima duminică de după lună plină de după echinopţiul de primăvară. Pâna în anul 1582, biserica apuseană şi cea răsăriteană (catolică şi ortodoxă) au calculat data Paştelui după această regulă şi timp de 1200 de ani, toţi creştinii au sărbătorit în aceeaşi zi Învierea Domnului cu mare bucurie. Calculul datei Paştelui este însă legat de echinocţiul de primăvară, care are loc la data de 21 Martie. Datorită diferenţei dintre anul iulian (365,25 zile solare mijlocii) şi anul tropic (365,2421… zile solare mijlocii), acesta fiind intervalul de timp între două treceri consecutive ale Soarelui la un punct fix (punctul vernal), o dată cu trecerea timpului, echinocţiul de primăvară ramânea mereu mai în urmă, ceea ce însemnă că Paştele să cadă tot mai devreme, de aici necesitatea reformei calendarului (trecerea de la stilul vechi la stilul nou). La 4 octombrie 1582, Papa Grigore al XIII-lea a înfăptuit reforma calendarului, astfel că această dată este urmată de 15 octombrie 1582, decalaj care se acumulase până la aceea dată şi reprezintă diferenţa dintre timpul măsurat de calendarul iulian şi cel dat de mişcarea reală a Soarelui. Bisericile ortodoxe n-au acceptat corectarea calendarului realizată în apus şi au continuat să folosească calendarul numit stil vechi, astfel că în zilele noastre întârzierea calendarului este de 13 zile, iar echinocţiul de primăvară cade pe 8 Martie. Şi astăzi biserica rusă, cea sârbă şi Patriarhia Ierusalimului folosesc stilul vechi. Biserica Ortodoxă Română, însă, foloseşte calendarul nou, adică cel propus de Papa Grigorie? Nu! Biserica Ortodoxă Română foloseşte calendarul vechi? Nu! Uite aşa ne încurcăm… Biserica Ortodoxă Română foloseşte un calendar hibrid. Toate sărbătorile pe calendarul nou, cu excepţia Sărbătorii Învierii Domnului, care se calculează pe calendarul vechi pentru ca toate Bisericile Ortodoxe să fie în comuniune, adică, toţi ortodocşii, şi cei pe stil nou, şi cei pe stil vechi să serbeze Paştele în aceaşi dată…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here