Acasă Politic 32.297 de olteni riscă să rămână fără ales

32.297 de olteni riscă să rămână fără ales

152
DNA  a făcut un anunţ tulburător. Zeci de mii de olteni riscă să rămână fără un ales care-i reprezintă în Parlamentul României.
Aţi ghicit! Este vorba despre Dan Şova. Acesta se află la al treilea dosar penal pe numele său.
 
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de:
ȘOVA DAN-COMAN, senator, la data faptelor reprezentant al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
BĂLAN MIHAI, director general al CET Govora, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă a fost cauzat un folos pentru sine sau pentru altul,
LĂPĂDAT CONSTANTIN, director economic în cadrul SC CET GOVORA, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă a fost cauzat un folos pentru sine sau pentru altul.
În ordonanța de efectuarea urmăririi penale se arată că există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2006 – 2008, suspectul Șova Dan-Coman i-a determinat pe Bălan Mihai – director general și Lepădat Constantin – director economic în cadrul SC CET Govora să încheie două contracte de asistență juridică în termenii impuși de el, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv a prevederilor legale în vigoare, la acea dată, cu privire la achizițiile publice. Concret, la data de 01.03.2006 și 19.03.2008, SC CET Govora a încheiat cu Societatea Civilă de Avocați „Șova și Asociații” două contracte distincte de asistență juridică având ca obiect asistență juridică/consultare/reprezentare și plata unor onorarii de succes în valoare de 667.409,20 euro și respectiv de 1.822.928,24 lei. Cele doua contracte distincte au fost încheiate în condițiile în care SC CET Govora avea contract cadru de asistență juridică valabil, având același obiect, încheiat cu aceeași Societate Civilă de Avocați „Șova și Asociații”.
Prin aceste activități a fost cauzat un prejudiciu SC CET Govora în valoare de 667.409,20 euro și 1.822.928,24 lei și creat în mod injust un folos în patrimoniul Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”.
Suspecților li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.”, se arată în comunicatul de presă al DNA.

1 COMENTARIU

  1. Sursa banilor e chiar langa tine: un curs GRATUIT, online, pas cu pas, cu cele mai simple si mai clare explicatii! Inveti imediat cum poti sa faci bani! Trebuie doar sa urmezi acest curs de exceptie si inveti garantat, GRATUIT, cum poti sa faci bani! Cand vrei cu seriozitate si tu acest curs online, cere informatii la adresa de email: sibnet@usa.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here