Acasă Politic Europarlamentarul PD-L Marian Jean Marinescu, invită olimpicii Olteniei la Bruxelles

Europarlamentarul PD-L Marian Jean Marinescu, invită olimpicii Olteniei la Bruxelles

139
DISTRIBUIȚI

Marian Jean Marinescu, europarlametar în Parlamentul Europei, a avut o iniţiativă demnă de lăudat: de a lua în forul european de la Bruxelles 28 de olimpici din unele licee din Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi, în perioada 17 – 20 septembrie a.c. (George PIŢULESCU)

Olimpicii Olteniei, în vizită la Parlamentul European
Astfel, liceenii vor avea ocazia de a vedea cum funcţionează cea mai înaltă instituţie din Europa şi de a înţelege cum funcţionează instituţiile europene. Printre vizite şi prezentări, elevii vor participa şi la un seminar ce va avea tema: „Viitorul tinerilor în Uniunea Europeană: educaţie şi oportunităţi pe piaţa muncii”. În cadrul seminarului, tinerii vor putea schimba opinii cu deputaţii din Parlamentul European, prezenţi şi ei la acest eveniment. După aceasta, olimpicii se vor întâlni cu Doris Pack, preşedintele Comisiei pentru Cultură din Parlamentul European, precum şi cu eurodeputaţii raportori implicaţi direct în elaborarea reglementărilor privind programele europene pentru educaţie: Erasmus Mundus, Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii, Leonardo da Vinci, Jean Monnet, Tempus etc. Joi, 19 septembrie 2013, olimpicii noştri vor avea parte de o călătorie surpriză în frumosul oraş Brugge, unde vor vizita obiectivele turistice de aici.

Despre Marian-Jean Marinescu
Marian-Jean Marian s-a născut la 11 august 1952, la Râmnicu-Vâlcea. Absolvent al Politehnicii Bucureşti, a fost inginer în cadrul Avioane SA Craiova şi la Filiala Craiova a Institutului de Aviaţie Bucureşti. În politică a intrat în anul 1992, a fost prefect al judeţului Dolj, deputat de Dolj şi din 2007 parlamentar european şi este vicepreşedinte al Grupului Partidului Popular European şi al Democraţilor Europeni (PPE-DE), din Parlamentul European. În prezent se află la al doilea mandat.

Acest proiect, de a-i duce pe elevi la Bruxelles, început în anul 2007, este o marcă a europarlamentarului Marian Jean Marinescu şi este susţinut şi de preşedintele PD-L Olt, Siminica Mirea, care declară: „Deputatul Marian-Jean Marinescu este unul dintre puţinii parlamentari europeni care înţelege să susţină prin acest gen de acţiuni pe acei copii care merită răsplătiţi pentru rezultatele exeptionale obţinute la învăţătură. Din păcate, la nivelul judeţului Olt, gesturi ca cel al domniei-sale nu sunt urmate de ceilalţi europarlamentari susţinuţi să ajungă acolo cu voturile celor care simpatizează PNL şi PSD”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here