„Ai un potenţial uriaş pe care, din păcate, nu ţi-l cunoşti. Nu încă. Nu-l lăsa acolo, valorifică-l! Poţi!” – Vlad Tănase
După ce a participat la cel mai greu maraton din lume, 6633 Ultra, slătineanul Vlad Tănase s-a aflat, alături de Tiberiu Uşeriu şi Andrei Roşu, printre primii trei participanţi care au preluat conducerea cursei încă din prima zi de competiţie. 6633 Ultra, care este şi numele cărţii lui Tănase, este o competiție sportivă ce s-a desfășoară la Cercul Polar până la malul Oceanului Arctic, la o temperatură de minus 60 de grade Celesius. Anul acesta, competiţia s-a desfăşurat în luna martie.
E-book-ul. Începutul
Vlad Tănase, în vârstă de 31 de ani, a descoperit de ceva vreme o nou hobby: acela de a scrie ce gândeşte prin prisma site-ului personal. Slătineanul s-a gândit că un astfel de eveniment important nu poate râmâne imortalizat în câteva înregistrări video sau în câteva imagini, ci el trebuie să rămână scriu undeva. Raportul de cursă s-a transformat într-un e-book, care se bucură de o audienţă mare, mulţi fiind curioşi sp afle prin ce clipe grele sau comice a trecut acesta alături de ceilalţi doi prieteni participanţi. Cum textul şi forma sunt gata, e-book-ul poate prinde forma unei cărţi în formă fizică, lucru pe care autorul îl are în vedere. Această carte este prima pe care o scrie, dar nu şi ultima.
„Iniţial, am vrut să scriu un raport de cursă cât mai complet, astfel încât, ori de câte ori voi vrea să retrăiesc ce am trăit acolo, să trec prin raport şi să reuşesc asta. Nu am gândit textul că pe o carte. De altfel, l-am scris integral de pe telefon, din metrou, în drumul către birou şi apoi către casă. Am văzut apoi cât de mult a ieşit şi un prieten mi-a propus să-i dăm forma unui e-book, care, se pare, că va ieşi şi în format pe hârtie cât de curând”, a declarat acesta pentru Ziarul de Olt.
Imposibilul nu există
O scuză a oamenilor care nu vor să se autodepăşească e că o anuită acţiune, care i-ar ajuta să se dezvolte, este imposibil de realizat. Pentru Vlad Tănase, care s-a alăturat proiectului „Aleg să împăduresc” şi care a participat la diverse maratoane, imposibilul nu este o scuză, el nu e luat în calcul. Oamenii trebuie să-şi depăşească limitele.
„Aş vrea să-i rog să se gândească la ceva ce au avut în gând să facă vreodată, dar ceva ce n-au mai făcut pentru că li s-a părut imposibil. Şi apoi aş vrea să se gândească, fie şi numai pentru câteva clipe, că acel lucru ESTE posibil, pentru că aşa şi este. Din păcate, când avem astfel de gânduri «imposibile» ne ducem cu gândul direct la rezultat, iar acesta, raportat la noi cei care ne gândim la imposibil, normal că devine S.F. Lucrurile se schimbă, însă, odată ce începi să acţionezi cu paşi mici şi constanţi în direcţia îndeplinirii acelui gând imposibil.
La fel am păţit şi eu. Dacă mi-ai fi spus acum patru ani când m-am apucat de alergat că am să parcurg 566 km la Cercul Polar, probabil că nu m-ai mai fi văzut niciodată. Dar lucrul acesta s-a întâmplat şi acum nu mai pare deloc imposibil. Cam aşa văd eu lucrurile”, a spus Tănase.
Ultra-cartea
Cartea „6633 Ultra” este formată din trei părţi. în cele ce urmează, vă prezentăm fragmente din această carte, pentru a putea citi chiar textul scris de autor, care povesteşte detaliat experienţa de la maraton:
„Concursul la care ne angajasem (mă rog, o făcuse Andrei şi pentru mine) că participăm se numeşte 6633 Arctic Ultra şi deja cred că se ştie în ce a constat. Nu-i nimic, îţi mai spun eu o dată pentru că vreau ca povestea asta să rămână aici, cu toate amănuntele ei. Concret, 120 mile (192 km) sau 352,64 mile (566 km), astea erau opţiunile. Puteai opta pentru cursa de 120 mile şi dacă voiai şi mai erai capabil, continuai până la sfârşitul celor 566 km. Plăteai o diferenţă şi continuai, dar dacă pe la km 250 clacai, nu figurai pe lista cu finisheri pentru nicio cursă. Odată ce optai să continui, erai în calculele cursei mai lungi. Era o alegere şireată pentru că 200 km îi puteai duce cu minimum de avarii astfel încât tentaţia era enormă să vrei să continui. Dar să continui nu era deloc uşor, o să înţelegi despre ce vorbesc. Condiţiile meteo erau un alt aspect care trebuia luat în considerare. Temperatura scăzută, vântul şi (aveam noi să aflăm ulterior) umiditatea avea să ne dea tuturor planurile peste cap. Într-o notă separată, s-a exagerat mult pe seama acestor cifre, unele exagerări pornind în urma unor neînţelegeri, de la noi, altele din pur avânt jurnalistic. Cert este că cea mai joasă temperatură înregistrată vreodată în cursă a fost de minus 52 grade Celsius cu rafale de vânt (înregistrate de până la 115 km/h) care au făcut ca la nivelul corpului confortul termic să fie echivalentul unei temperaturi de minus 78 grade Celsius. Cifrele vorbesc de la sine, iar dacă cei care le-au vehiculat au exagerat, atunci da, exagerez şi eu preluând informaţia. Pentru această ediţie au fost eliminate pre-condițiile de calificare care vizau participarea anterioară la curse în condiții meteo similare, astfel încât m-am putut încadra şi eu. Motivul a fost acela că în ultimii 2 ani au fost acceptaţi participanţi cu minimum de experienţă arctică şi care s-au descurcat mai bine decât «veteranii» (…) Ce caut eu până la urmă aici? De ce ar veni cineva aici să încerce să termine cursa asta? Să fie dintr-o nevoie uneori inconștientă de confirmare? De a demonstra cuiva, fie și propriului sine, că înseamnă ceva, că e deosebit? Sau poate e doar dorința de regăsire, de redescoperire? Dracu’ știe… Dar momentan problema mea nu a căpătat chiar atât de mult din aceste valențe filozofice. Nu, sunt mult prea îndobitocit pentru asta”.
