Acasă Administrație Primari de stânga care fac România dreaptă. DĂNEASA – un model de...

Primari de stânga care fac România dreaptă. DĂNEASA – un model de administrație publică prin excelență

462

O țară sufocată de agenda televiziunilor, de titluri de doctori, de cucuvele, de mapa ofițerului de comunicare de la DNA, un loc unde lucrurile bune aproape că nu mai interesează pe nimeni. Fatalitatea e ca o stare de fapt, iar mulți dintre noi ne întrebăm ce-i de făcut, uitând să privim oamenii de lângă noi, pe cei care reușesc să schimbe, acolo unde au pârghii și instrumente ale puterii democratice, lumea în bine.

Un astfel de exemplu este parteneriatul semnat în urmă cu mai bine de patru ani, continuat astăzi cu succes, între comuna Dăneasa și Nicolae Soare, primarul de astăzi al localității.
Dăneasa sfârșitului de 2016 este un reper și, fără niciun fel de exagerare, un mod cum administrația este în slujba cetățeanului și nu vasală a unui proiect derulat doar de cercuri de interese restrânse. Aici, lucrurile sunt pe făgașul normal, iar ceea ce se întâmplă este o dovadă de bună execuție.

Lucrări edilitare, făcute exact acolo unde este nevoie
Dăneasa de astăzi nu mai seamănă în nimic cu cea din 2012, anul în care Nicolae Soare era ales primar prima oară. Continuă asfaltarea în toate satele, realizarea rețelelor de apă și canalizare beneficiază de tot suportul. Sunt perspective de o bază sportivă, fie pentru elevii din Berindei, fie pentru cei din satul Dăneasa.
Școlile de astăzi, de la Dăneasa, sunt reparate, iar începutul de an școlar nu a adus în fața elevilor un primar care să ceară scuze, ci unul ce demonstrează că se poate. Mai mult, pentru prima oară, în comună, se vorbește de ceea ce este atât de multă nevoie: de lățirea secotorului de drum județean, ca parte a unui proiect unde să se includă și trotuare, și un alt sistem de șanțuri de colectoare a apei pluviale.

Dăneasa se mișcă! Pe drumul cel bun
Într-o lume în care proprietatea e reevaluată și regândită, primarul Nicolae Soare vede necesitatea unei cadastrări totale a comunei. Pași fermi făcuți în acest sens, iar nu peste mult timp, fiecare locuitor al comunei va ști ce deține și care sunt drepturile sale patrimoniale. O investiție făcută pentru viitor, menită să susțină un climat social din care să dispară altercațiile între oameni, pe litigii de natură funciară…
Pentru prima oară, la Dăneasa, se vorbește despre investiții noi, iar autoritățile locale discută cu un investitor interesat să susțină o capacitate de prelucrare piscicolă, ceea ce înseamnă locuri de muncă și venituri la bugetul local. Asta, pe lângă plantația unică în județ de orez, unde o firmă franceză cultivă, an de an, această plantă. Practic, această capacitate e continuarea unei investiții începută aici cu mai bine de 50 de ani în urmă, semn că nu tot ce a fost înainte e de aruncat la coșul de gunoi al istoriei.
Dăneasa de astăzi e o comună curată. Gunoaiele sunt ținute sub control, iar întreținerea locurilor publice se face cu eforturi financiare reduse, prin utilizarea mijloacelor mecanice aflate în patrimoniul public.

Testul primarului gospodar, votul popular
La alegerile din 5 iunie 2016, după un prim mandat în care și-a respectat angajamentele asumate, depășind chiar promisiunile făcute în urmă cu patru ani, Nicolae Soare a fost răsplătit pe măsură de cetățenii comunei pe care o conduce și astăzi. Atunci, 81,62% – adică 1601 voturi valabil exprimate, au mers către candidatul Nicolae Soare. Când vorbim de un asemenea procent, în condițiile în care eforturile din campanie au fost modeste, e clar că oamenii au văzut și au apreciat în consecință. Practic, prin sufragiile exprimate în iunie, Nicolae Soare beneficiază, în prezent, și de un consiliu local favorabil, unde PSD, partidul din care acesta provine, deține o majoritate ultraconfortabilă: 11 consilieri dintr-un total de 13 aleși.

Candidații Partidului Social Democrat la alegerile parlamentare, prima șansă la Dăneasa!
Proiectele devenite certitudine, cele care au schimbat Dăneasa în ultimii patru ani, și cele ce sunt asumate în prezent, au nevoie de o susținere și la înalt nivel…
Așa se face că astăzi, de pe poziția de primar ales pe listele PSD, la rândul său, edilul susține echipa condusă de PSD pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. O echipă capabilă să fie alături de interesele comunei și să susțină, la nivel guvernamental, pentru aprobarea resurselor necesare, acele investiții care nu pot fi promovate din resurse locale.
La Dăneasa mai e de lucru, iar Nicolae Soare știe, deja, că nu există, în zona administrației responsabile, expresia: „Am terminat, aici nu mai e nimic de făcut!”

Nicolae Soare, cu modestie despre Dăneasa de azi, cu încredere despre cea de mâine…
„Realizările de până acum consider că nu-mi aparțin. Ele sunt investiții necesare făcute în comună, pe care orice primar ales are obligația să le facă. Din păcate, resursele bugetare sunt limitate. Oamenii au așteptări mari și îndreptățite. Vor să trăiască mai bine la ei în comună, iar pentru asta, a investi în sisteme de infrastructură e o prioritate în agenda mea de primar. Nu se poate altfel! Am satisfacția că cine vine la mine primește un răspuns corect la solicitarea făcută. Cred că din activitatea colegilor din administrație am reușit să exclud acea latură birocratică, acel exces de zel întâlnit altădată și văzut acum, din păcate, și prin alte părți. Știu că omul care vine la primar are o solicitare și o consider îndreptățită în a fi rezolvată deîndată. Când te bazezi pe bunăcredință, rezultatele nu au voie să întârzie! Să spui «da», să acționezi în consecință, să ai puterea să spui «nu», atunci când e cazul, cu argumentele necesare. Pleci pe acest drum și oamenii te vor respecta. Te abați, îndoielile apar de-ndată. Iar când încolțește sămânța neîncrederii, când apare ruptura între cetățean și autoritate, totul se blochează…”.
Iată vorbele spuse, cu detașare, de un primar oltean, ce pot fi un motto pentru teoreticienii care se gândesc să scrie ghiduri de administrație publică locală. Nicolae Soare e un om simplu, un primar capabil să înțeleagă exact lumea în care trăim, nu una atât de veselă, dar poate nici atât de tristă cum o văd alții.

Dăneasa, rânduri de monografie
Comuna Dăneasa, al cărei denumire vine de la numele unui boier, care a avut în administrare şi moşii în această zonă, Dan (ziuă, în limba vecinilor sârbi), are o populaţie de 3.827 de locuitori…
Comuna se compune din satele Dăneasa, reşedinţa de comună; Berindei, care poate fi numele unui fost boier sau al unui trib de origine turcă din perioada medievală, care a venit prin Bulgaria şi în zona Oltului de Jos; Cioflanu, care poate veni de la Cioflan, un cunoscut logofăt al Ţării Româneşti din ultima parte a perioadei fanariote; Pestra, care este o denumire foarte veche, iar după cum spune Iorgu Iordan, aceasta derivă de la apelativul de origine slavă „pestriţ”; Zănoaga, termen cu mai multe semnificaţii: o depresiune circulară cu versante prăpăstioase în zona munților înalți, poiană înverzită sau coastă de deal bună pentru agricultură.
Pe raza comunei sunt însemante, ca suparafaţă, padurile: Călugarească, pe raza satului Dăneasa, Farfaroaica, pe raza satului Cioflanu, Chirculeasa, pe raza satului Berindei şi pădurea de la Pestra. Mediul acvatic este şi el bogat, fiind alcătuit din: crap, somn, ştiucă, caracudă, roşioară, biban, caras etc. Principala activitate a locuitorilor este agricultura…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.