De departe, și am auzit asta chiar și de la neprietenii lui, Emil Albotă este unul dintre cele mai bune produse din zona resursei umane, pe care, la nivelul expertizei sale, în zona spațiului public, o are Oltul de astăzi. Și nu este o întâmplare poziția ocupată de acesta în cadrul Ministerului Învățământului, unde este secretar de stat.
Instruit în zona tehnică, acolo unde nu e loc de interpretări, ci doar de rigoare prin excelență, profesor la o catedră în cadrul Facultății de Construcții, unde nu se pot face compromisuri de la… lucruri bine făcute, cum auzit, recent, intens vorbindu-se, Emil Albotă a ales să se implice. În Slatina, pentru slătineni, dincolo de competițiile politice, de frământările întâlnite, frecvent, în zilele de față…
Nu întâmplător, acum câteva zile, lângă Emil Moț, deputatul slătinenilor, Emil Albotă a început un proiect inedit, dar atât de necesar comunității. Deschiderea unei școli profesionale la Slatina, care să producă oameni pricepuți, și nu posesori de dimplome, e un demers de salutat. Deschiderea spre acest proiect, a deputatului Emil Moț, arată că acestuia îi pasă și e direct interesat de oportunitățile slătinenilor pe care îi reprezintă. Cu un spațiu propice, fostul Colegiu Tehnic „Ion Mincu” din Slatina, acolo unde a funcționat Liceul de Constucții, cu sprijinul unui italian care a făcut acasă la el cam ce vrem să se întâmple la noi, proiectul celor doi Emil, Moț și Albotă, e un semn că avem, totuși, șanse să intrăm în normalitate. Exact acea normalitate unde nu e nevoie de oameni providențiali, de spectacol și de artificii pe tavă.
Faptul că doi oameni pot să lase de o parte politicul și să se implice pentru un plan pe termen lung privind salvarea unei școli cu greutate pentru Slatina, e un semn că se mai poate. Înființarea unui centru de excelență la Construcții, unde să învețe și să aibă garanția unui loc de muncă tineri care au înclinații și aptitudine în domeniu, e dovada că uneori unii gândesc în interes public. Pentru că, trebuie spus clar, nu există vreun interes care să avantajeze anume, cum se spune, pe persoană fizică, fie pe Albotă, fie pe Moț.
Într-o altă ordine, legătura dintre cei doi poate fi o lecție și pentru alții. Și de o vârstă cu ei, și mai bătrâni. Suflete închise, atunci când vorbesc despre principii, onoare, ca despre cuvinte sfinte, a căror semnificație nici ei nu o cunosc prea bine.
Cred, că și pe viitor, Emil Moț și Emil Albotă vor mai avea multe de zis și de făcut. Din acele lucruri pe care le așteaptă comunitatea slătineană, unde, haideți să o spunem corect, mai sunt atâtea de luat la mână, de îndreptat și de construit.
Școala Profesională Duală de la Construcții poate fi privită ca un model de lucru, când chiar îți pasă de ceea ce înseamnă rostul unui demnitarîn viața comunității de unde a primit încredere sau voturi. Emil Albotă și Emil Moț constuiesc împreună, iar de aici încolo e o deschidere, așa cum am inserat două rânduri mai sus, spre normalitate.
Iar când investești în educație rezulatele nu se văd pe termen scurt. Ele produc primele roade peste ani. Așa au procedat, în urmă cu câteva decenii, cei care au dispus, în zona politicilor publice educaționale, în Țările Nordului. Astăzi îi vedem unde sunt și trebuie să știm de unde le vine calitatea vieții. Poate că, deși negândită în acest fel, Școala Profesională Duală de la Slatina e începutul. Punctul de plecare…