După răsturnarea lui Cuza, prin conspirația din noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, guvernul provizoriu instalat și locotenența domnească a celor trei „procedează” la alegerea unui PRINȚ străin pentru a conduce ROMÂNIA.
Încercarea cu FILIP DE FLANDRA, fratele mai mic al regelui Belgiei a eșuat, căci acesta nu era agreat de NAPOLEON al III-lea, pe atunci arbitru al EUROPEI, ori pentru „NOI”, „fără NAPOLEON nu era cu putință nimic, cu NAPOLEON totul”.
În consecință, „bărbații de stat” români s-au gândit la prințul CAROL DE HOHENZOLLERN, rudă cu suveranii FRANȚEI și PRUSIEI, pe atunci locotenent al regimentului prusac al dragonilor de gardă. Acesta era al doilea fiu al lui CAROL ANTON DE HOHENZOLLERN, prinț-guvernator al WESTFALIEI, rudă apropiată a regelui WILHELM.
La 18 martie 1866, în ziua de VINEREA MARE, ION BRĂTIANU vine la DÜSSELDORF și cere audiență la CAROL ANTON – tatăl, bazându-se pe recomendarea lui NAPOLEON al III-lea pentru ca tânărul prinț CAROL – LOCOTENENT să primească domnia ROMÂNIEI.
DEMERSURILE au fost cunoscute și de regele WILHELM, dar acesta a rămas „PASIV”, dat fiind relațiile sale cu RUSIA și POARTA, sugerându-i chiar prințului că: CASA DE HOHEMZOLLERN nu e demn „să se pună sub suzeranitatea unui sultan”.
Presiunile românești l-au adus pe prințul CAROL în fața lui OTTO VON BISMARK care îl sfătuia „Să ia hotărârea îndrăzneață de a pleca direct în ROMÂNIA”. Mai mult, BISMARK îi recomanda lui CAROL o apropiere de țarul Rusiei, ALEXANDRU, pe care să-l considere cel mai puternic „sprijin” al ROMÂNIEI. În privința Austriei dușmănoase, BISMARK îl asigura să nu se teamă, „deoarece are de gând să ocupe el pentru câteva timp”. Urmare a faptului că și FRANȚA și ITALIA erau de acord cu „MISIUNEA” lui CAROL, acesta deveni total convins când BRĂTIANU veni din nou la DÜSSELDORF, pe 18 APRILIE 1866, pentru a constata „faptul împlinit”.
CĂLĂTORIA spre ROMÂNIA a început pe 29 aprilie 1866, când prințul CAROL schimbă, cu emoție, uniforma prusacă cu un costum civil. Trecând cu trenul prin MAINZ, DARMSTADT, FREIBURG, ajunge la ZÜRICH, în ELVEȚIA, pe 30 aprilie. De aici continuă călătoria cu trenul până la RORSCHACH, de unde, cu vaporul, ajunge LINDAU, iar de aici, cu trenul, prin AUGSBURG ajunge la MÜNCHEN. De aici, trec la SALZBURG, granița cu AUSTRIA, unde EL și suita sunt „controlați de pașapoarte”. Prințul era titularul, pentru a nu fi recunoscut, unui pașaport elvețian, în care figura sub numele de KARL HETTINGEN, cu destinația ODESSA, pentru afaceri.
Cu suita, CAROL trece prin VIENA, PESTA și pe 6 MAI 1866 ajunge la BAZIAȘ, pe atunci ultima stație a căilor ferate austriece, poposind aici și în ziua de 7 MAI. De aici, cu VAPORUL DE BELGRAD, pe DUNĂRE, prințul și suita, pe 8 MAI, orele 16.00, ajung la DROBETA TURNU SEVERIN, cel dintâi oraș româneasc, după ce depășesc granița, râul CERNA, unde grănicerii români stăteau „de santinele”.
Aici, CAROL a fost întâmpinat de ION BRĂTIANU, care scoțându-și pălăria îl salută cu respect și urcându-se într-o trăsură au venit la PREFECTURĂ unde au fost aclamați de un public numeros.
De aici, seara, la orele 8 (20), într-o trăsură trasă de 8 cai, întreaga suită a PRINȚULUI, la care se adaugă și BRĂTIANU, pleacă spre CRAIOVA, iar după două schimburi de cai, cu „iuțeală turbată”, la ora 4 dimineața, în ziua de 9 MAI 1866 erau la râul Jiu, pe care îl trecură cu pluta. De aici, tot cu „iuțeală”, pe la 6.30, ajung la CRAIOVA, capitala VALACHIEI MICI, unde o „mulțime enormă” îi întâmpină cu „URA” puternic. CAROL a ținut o scurtă cuvântare în franceză primită cu entuziasm și cu „multe flori”.
După aproximativ trei sferturi de oră, călătoria continuă și de data asta trăsura princiară era escortată de 2 plutoane de dorobanți, direct pe câmp, căci „drum bătut nu era”, către SLATINA, „alergând nebunește”.
Și, ASTFEL, pe 9 MAI 1866, așa cum relatează chiar prințul CAROL, în „MEMORIILE REGELUI CAROL I AL ROMÂNIEI” – citez: „PE LA 12, PRINȚUL SOSI LA OLT, un râu larg; pe țărmul celălalt se zărea orașul SLATINA, într-o poziție pitorească. O plută împodobită cu crengi verzi și cu covoare trecu pe călători peste râul spumegând. Populația se adunase de pretutindeni și se grămădise pe amândouă țărmurile râului, primind cu aclamații pe tânărul domnitor. Înainte de a intra în SLATINA, prințul schimbă trăsură și astfel își făcu intrarea în orașul frumos decorat; prin numeroase arcuri de trimf împodobite cu portretul lui ajunse la o casă particulară, unde i se servi un dejun solemn, după ce mai întâi primi autoritățile orășenești”.
CAROL a zăbovit în orașul nostru două ore, după care și-a reluat călătoria spre PITEȘTI, unde a ajuns pe la orele 5 și jumătate, după ce a trecut „prin niște păduri mari și frumoase”.
La PITEȘTI a fost un fel de primire oficială a lui CAROL de către generalul GOLESCU din partea locotenenței domnești a ROMÂNIEI. De aici, fără să întârzie, trecând pe podurile de lemn Argeșul și Râul Doamnei alaiul a ajuns la GOLEȘTI unde a rămas peste noapte.
Pe 10 MAI 1866, CAROL cu un „CONVOI” de 20 de trăsuri, plecând de la GOLEȘTI, a trecut pe la GĂEȘTI și TITU, cu mici popasuri și având în frunte o escortă de onoare, ce călărea în frunte cu săbiile scoase, ajunse, pe la orele 14, în CAPITALĂ.
Primarul BUCUREȘTIULUI, DIMITRIE BRĂTIANU, fratele lui ION BRĂTIANU, prezentă PRINȚULUI pe o pernă de mătase roșie – CHEILE ORAȘULUI – în prezența unei numeroase asistențe, de circa 30 de mii de oameni, după care trecură peste podul MOGOȘOAIA.
CONVOIUL a ajuns la MITROPOLIE, unde CAROL a sărutat EVANGHELIA, după care a traversat și cu suita A intrat în SALA DE ȘEDINȚE a CAMEREI unde îl așteptau membrii CONSTITUANTEI.
Aici, TÂNĂRUL PRINȚ, pe TRON, cu CRUCEA și EVANGHELIA pe o masă din față, depuse jurământul citit de colonelul HARALAM în românește (comunicat lui CAROL în franceză): „JUR DE A PĂZI LEGILE ROMÂNIEI; DE A MENȚINE DREPTURILE SALE ȘI INTEGRITATEA TERITORIULUI”.
CAROL, cu mâna dreaptă pe EVANGHELIE, rosti pe românește: „JUR”.
În aceiași zi, seara, CAROL a făcut o plimbare prin ORAȘUL luminat „pe cât se putea”.
Așa începea DOMNIA lui CAROL DE HOHENZOLLERN, născut la 20 aprilie 1839, și, odată cu el, nu prea lunga perioadă a MONARHIEI în ROMÂNIA.
