Un tânăr, de 19 ani, din comuna Vișina, în timp ce conducea autoturismul, pe direcția Caracal – Corabia, a dorit să depăşească o altă maşină, condusă de un tânăr de 19 ani, din comuna Brastavățu, care, la rândul său, depăşea un alt autovehicul, intrând în coliziune cu acesta. Autoturismul condus de tânărul din Vișina a derapat și s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier, o fată de 19 ani (din Corabia), care se afla în maşina răsturnată a murit, iar conducătorii celor două autovehicule, precum şi pasagerii (o fată, de 22 ani, din orașul Corabia, și un băiat, de 27 ani, din comuna Gârcov), au fost răniţi, toţi au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Tragica întâmplare a avut loc pe 3 aprilie, în jurul orei 3:00.