Miercuri, 4 decembrie 2024, reprezentanții Consiliului Județean Olt, au aprins pe platoul din fața instituției luminile festive. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, specifică sărbătorilor de iarnă, iar ce prezenți au primit mere, nuci, covrigi și bomboane.
Colindători din Brebeni și Poboru au reînviat obiceiurile străvechi, prin farmecul colindelor românești.
„În fața Consiliului Județean Olt, spiritul sărbătorilor de iarnă a prins viață odată cu aprinderea luminilor festive, într-un eveniment care a celebrat tradițiile noastre autentice. Cetele de colindători din Brebeni și Poboru au reînviat obiceiurile străvechi, prin farmecul colindelor românești. Într-un decor de poveste, cei prezenți s-au bucurat de atmosfera sărbătorilor, primind mere, nuci, covrigi și bomboane – gesturi care ne aduc aminte de bucuria simplă a tradițiilor păstrate din generație în generație”, au transmis reprezentanții CJ Olt.