Acasă Interviu Bogdan Mihuți: „Cred cu tărie în forța echipei social-democrate de a oferi...

Bogdan Mihuți: „Cred cu tărie în forța echipei social-democrate de a oferi românilor perspectiva unei vieți în siguranță și confort”

80

Dacă vă oprește cineva pe stradă și vă întreabă cine sunteți, domnule Bogdan Mihuți, ce îi spuneți?

Sunt un tânăr care s-a născut în România și care vrea să trăiască în România! M-am născut și am crescut în Caracal, pentru mine cel mai pitoresc oraș din sudul țării. Aici am prins drag pentru artă și cultură și am învățat ce înseamnă morala și bunul simț, solidaritatea și respectul față de valorile fundamentale ale comunității.

La vârsta de 18 ani am mers la Universitatea din Craiova, unde am urmat cursurile Facultății de Teologie și pe cele ale Facultății de Muzică.

Dragostea pentru locurile copilăriei și oamenii care mi-au fost alături m-au determinat să revin după facultate în orașul natal, aici, la Caracal. Este locul unde mă simt în familie, unde regăsesc oamenii cu care rezonez și cu care simt că pot contribui la construirea unui viitor frumos și bun pentru noi toți.

De ce politica în PSD?

Răspunsul este unul foarte simplu: mă identific cu valorile social-democrate. Sunt un om simplu, provin dintr-o familie normală, așa cum sunt majoritatea în țara noastră: nici exclusivistă, nici bogată, nici cu privilegii sau alte avantaje! Cred cu tărie în forța echipei social-democrate de a oferi românilor perspectiva unei vieți în siguranță și confort.

Cum e să fii în echipa lui Ion Doldurea?

Este o binecuvântare, cum este pentru fiecare membru al echipei. Ion Doldurea este un model pentru mulți cetățeni ai orașului Caracal. Adolescent fiind, auzeam despre succesul domniei sale, despre cât de mult iubește orașul, despre implicarea sa în activități de promovare a istoriei și culturii caracalene.

Am norocul să pot colabora cu domnia sa. Spun „noroc” pentru că, pentru orice tânăr, este o șansă extraordinară să poată lucra de la început cu oameni care au anvergură profesională și le pot oferi îndrumare. Învăț constant lucruri noi, atât despre administrația publică locală, cât și despre modul în care trebuie să înveți pentru a face față provocărilor, cu echilibru și simț al măsurii.

Multă agitație în această perioadă preelectorală. Atacurile împotriva PSD vin îndeosebi de la PNL. De unde atâta zgomot?

Când nu ai capacitatea să construiești, ataci pentru a muta interesul opiniei publice spre altceva. În esență, despre asta este vorba.

Oltenii votează majoritar PSD din inerție sau pentru că?

Oltenii au demonstrat, istoric vorbind, că au inteligență socială și știu ce este bine pentru ei. Echipa PSD este cea mai bună și este singura echipă politică și administrativă care contează pentru cetățenii din județul Olt! O spun faptele, nu o spun eu!

Marcel Ciolacu, președinte. Poate învinge PSD sindromul eșecului din turul doi?

Marcel Ciolacu este cel mai bun candidat la președinția României. Din punctul meu de vedere, este un exemplu de cum se dezvoltă un lider. Faptul că a pornit în politică de la baza partidului, fără să ardă etape, i-a oferit posibilitatea să capete anvergură și să își formeze o perspectivă reală și integratoare cu privire la nevoile României și ale românilor. Am convingerea că Marcel Ciolacu este calea sigură pentru România.

7. Ce vă propuneți ca deputat de Olt?

Categoric, să susțin interesele locuitorilor din județul Olt. Din Parlament, prin inițiativele legislative pe care le avem sau prin susținerea unor proiecte de lege, oferim cadrul de reglementare necesar administrației publice pentru a concretiza proiectele de dezvoltare locală.

În general, oamenii au foarte mari așteptări de la politicieni. Care sunt așteptările politicienilor de la oameni?

Este vorba de încredere și bună-credință! Așa cum cred că cetățenii nu trebuie să aștepte de la politicieni să facă minuni, nici politicienii nu trebuie să aibă alte așteptări de la cetățeni decât să dezvolte împreună, cu onestitate și încredere, comunitățile din care fac parte.

Care este, în opinia dvs., interesul comun al echipei PSD de la Olt?

Dezvoltarea județului Olt, asigurarea unor condiții cât mai bune de trai și creșterea calității vieții cetățenilor. Cu toții urmărim să sprijinim, atât la nivel local cât și central, inițiativele care oferă cetățenilor șansa unei vieți mai bune și sigure.

România Educată, un proiect eșuat de țară. Ce ar trebui să propună PSD la schimb?

În primul rând, vorbim de accesul nediscriminatoriu la resurse de educație. Armonizarea programei școlare în funcție de piața muncii și susținerea dialogului real și constant între școală și părinți sunt elemente care vor asigura sustenabilitate politicilor publice din educație. Nu în ultimul rând, este nevoie de o investiție reală în formarea și păstrarea personalului didactic.

Ce înseamnă pentru Bogdan Mihuți candidatura din partea PSD Olt la Camera Deputaților?

Este o provocare ce mă responsabilizează. Am fost creditat cu multă încredere de către PSD Caracal. Parcursul meu politic îl datorez deputatului PSD Adrian Chesnoiu și dlui Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal. Ei rămân reperele mele pentru viitor. Totodată, sunt conștient de importanța votului colegilor mei din PSD Caracal și PSD Olt. Tot ce îmi doresc acum este să fac tot ce pot pentru a răspunde așteptărilor pe care echipa le are de la mine.

Aveți vreun model în politică, dar în PSD?

Categoric, Adrian Chesnoiu. Mi-aș dori ca în politică să avem mai mulți tineri la fel de pregătiți, cu viziune, cu respect față de oameni și cu credință în Dumnezeu. Aș vrea să ajung să am tăria lui de caracter, să accept cu calm loviturile nedrepte și să le răspund cu înțelepciunea cu care o face el. Este un lider adevărat! Numai cine nu îl cunoaște sau nu a colaborat cu el poate să creadă altceva!

De ce mai au loc alegeri parlamentare în România, dacă viitoarea guvernare va fi formată din PSD și PNL?

Votul este în mâna cetățenilor. Suntem aici ca să convingem oamenii că reprezentăm echipa care contează! Ne-am bucura ca românii să voteze PSD într-un procent de peste 50% pentru a putea cu adevărat să implementăm toate valorile, principiile și proiectele de dezvoltare ale PSD! Dar, pentru că trăim în democrație și pentru a lua decizii ai nevoie de o majoritate, dacă nici un partid nu primește peste 50% din voturi, atunci este forțat să formeze o coaliție de guvernare. Așa cum arată sondajele, posibilitățile sunt deschise unei coaliții în care PSD, partidul care va câștiga alegerile, să atragă un partener de guvernare. Deci, PNL se poate alătura PSD în guvernarea viitoare! Dar cine știe, poate românii ne vor acorda peste 50% din voturi și nu va mai fi nevoie de nimeni pentru a guverna!

Până unde poate merge compromisul pe care Bogdan Mihuți îl poate face în politică?

Nu tranzacționez interesele oamenilor, dar în același timp am învățat de-a lungul timpului că nu întotdeauna termenul “compromis” are sens negativ!
Sunt îndreptat mai mult spre găsirea consensului decât spre identificarea unui compromis!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.