Dacă am avea un prefect curios, acesta și-ar pune de îndată niște întrebări legate de modul cum funcționează, în prezent, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei basarab” Olt. Să afle cum a ajuns aici un dispecerat unic de comandă, cum au ajuns pompierii să ordone medicilor, tehnici și proceduri medicale, de unde se fac aprovizionările curente, de la birotică până la carburanți, și alte lucruri care țin de cât de ancorată este în comanda instituției cizma politicului. Și, dacă va reuși să obțină răspuns la aceste întrebări se va putea trece la următoarea etapă. Aia cu adevărat serioasă, prin care să descopere adevărurile legate de autorizarea unor topitorii de aluminiu, amplasate în zone nepotrivite, sau excelent situate în cazul în care, după o explozie, cineva vrea un dezastru maxim. Căci, ce au început să descopere procurorii DNA la ISU București, e cam prin toată țara. Iar astăzi, județul Olt e în România.
E jale mare la ISU-OLT! DNA-ul doarme? NICI o scoala nu corespunde din pct de vedere PSI. Se fac controale de forma si vin doar pentru a-si incasa tainul…. Doamne fereste de un incendiu!!!