Având în vedere unele apariții în spațiul public prin care unii membri PSD au folosit funcția publică pentru a-și majora veniturile obținute din exercitarea funcției publice, reacția vine categoric.
Președintele PSD Olt, Marius Oprescu cere demisia imediată a celor în cauză!
Reacția este in conformitate cu principiile statutare, cu etica și conduita politicilor social-democrate…
Vă prezentăm în continuare comunicatul/poziția față de aceste situații, apărute îndeosebi în Slatina.
„PSD Olt cere demisia imediată a membrilor care au folosit metode nedemne de funcțiile deținute pentru a-și mări salariile. Cerem demisia din funcțiile administrative și politice a membrilor care și-au mărit nejustificat salariile, manifestând dispreț față de cetățenii Slatinei și față de colegii lor. Această acțiune este inadmisibilă și contravine principiilor de transparență, integritate și etică profesională. Situația actuală aduce în lumină motivele pentru care Primăria Slatinei a fost pierdută. Echipa performantă a PSD Olt, care și-a câștigat încrederea prin ani de implicare socială și eforturi continue, nu trebuie târâtă în mizeria creată de astfel de acțiuni imorale. Este imperativ să ne distanțăm de astfel de comportamente și să readucem respectul și integritatea în funcțiile publice. Doar astfel putem recâștiga încrederea cetățenilor și putem continua munca de dezvoltare și susținere a comunității noastre. Rămânem dedicați promovării transparenței și integrității și vom lua măsuri ferme împotriva oricăror abateri de la aceste principii”, se arată în comunicatul PSD Olt.
CIN SA FIE…CIN SA FIE?
Daca dl Presedinte al PSD Olt dorea sa ,,revina in forta,, ca imagine in fata electoratului, II NOMINALIZA pe cei vinovati, sa ii stie si ,,pulimea,, votanta!
Asa, ce sa intelegi din comunicat? Baieti, va rog frumos sa plecati de la ,,macelarie,,!
Sa fim seriosi si…profesionisti, dle Oprescu.