Acasă Cultură „Trei mari artişti ai judeţului Olt…”, o apariţie publicistică necesară

„Trei mari artişti ai judeţului Olt…”, o apariţie publicistică necesară

359

Într-un cadru restrâns şi cu mulţi tineri dornici de a-i vedea în carne şi oase pe protagoniştii din volumul „Trei mari artişti populari ai judeţului Olt: Nicolae Nica, Constantin Niţu şi Ion Creţeanu”, a avut loc, miercuri, 25 septembrie 2013, în foaierul sanctuarului cultural „Eugen Ionescu”, lansarea cărţii semnată de ziaristul Dumitru Sârghie, care a arătat că un articol de ziar nu moare în arhiva unei redacţii, într-o bibliotecă sau ca „platou” pentru prânzul muncitorilor de pe şantierele patriei, ci rămâne etern prin intermediul unei cărţi. (George PIŢULESCU)

O lansare reuşită
Trei artişti ai sufletului au fost protagoniştii a trei interviuri luate de ziaristul Dumitru Sârghie, preşedintele Asociaţiei Ecologia Bunului Simţ, şi împletite într-un şnur de hârtie numit: „Trei mari artişti populari ai judeţului Olt: Nicolae Nica, Constantin Niţu şi Ion Creţeanu”, unde sunt prezentate momente din viaţa a trei eroi populari, povestite chiar de aceştia. Maestru de ceremonii a fost Valeru Ciurea, care a prezentat şi importanţa unei astfel de cărţi. Pe rând, cei trei artişti au ţinut câte un logos, fiecare în felul lui. Nicolae Nica, cu un glas în surdină a făcut un îndemn ce s-a auzit in sufletele tuturor celor prezenţi: „Să mergem către eternitate”. Constantin Niţă a „vorbit” printr-un gest al unui umil şi în acelaşi timp mare artist: plecăciunea, însă a ţinut să rostească şi câteva cuvinte. Rapsodul Ion Creaţeanu s-a exprimat cum ştie mai bine: prin balade acompaniate de cobză. Şi Marian Vasile, preşedintele Mişcării Populare Olt, cel care a susţinut proiectul editorialistic, a ţinut să spună câteva vorbe: „Mă simt onorat, mă simt mândru că am avut puterea şi posibilitatea să susţin acest proiect. Vreau să le urez acestor oameni (n.red. cei trei artişti) multă sănătate şi continuitate în ceea ce fac”.
La final, Dumitru Sârghie le-a oferit celor trei artişti ai culturii populare câte un Certificat de Român, rugându-i şi pe alţii să-i plagieze ideea.

Un hrisov despre trei eroi
Broşura, cum o numeşte autorul, se deschide cu o mulţumire la adresa omului Marian Vasile, care a susţinut material apariţia publicaţiei, în numele Mişcării Populare, în care se vorbeşte de trei mari artişti populari de pe meleagurile olteneşti: sculptorul Nicolae Nica, Constantin Niţu, artist popular – lucrător la războiul de ţesut şi rapsodul Ion Creţeanu, preţuiţi mai mult în capitalele lumii, decât la noi, în România, şi aproape uitaţi în judeţul Olt.

NICOLAE NICA, un mare artist, ajuns la vârsta de 96 de ani, uitat de localnicii judeţului pe care autorul îl numeşte „artist cu sprâncene multe”, un om care a înfruntat cu stoicism perioada comunistă, apoi cripto-comunistă. Este prezentată biografia artistului născut în comuna Făgeţelu. Sunt prezentate poze cu artistul, opere-sculpturi în lemn şi mărturii ca regretul că nu sunt urmaşi ai meseriei sale. Autorul îl remarcă pe artist ca un naţionalist, un patriot înflăcărat…

CONSTANTIN NIŢU, supranumit de autor „gânditorul de la Cornăţelu”. Artistul îmbină armonios la războiul de ţesut amestecul şi alchimia culorilor în ţesuturi. În casa-muzeu, existau lăzi cu cucle de lână colorate natural, nimic chimical. Zestrea sa nu se poate măsura în bani. A fost, totuşi, recunoscut atât în comunism, cât şi în zilele noastre de către Preşedinţia României. Recunoaşte că este un unicat. În colecţie, artistul conţine războiul de ţesut al Reginei Maria, adus din Cadrilater.

ION CREŢEANU, un rapsod din zona Voineasa, judeţul Olt. În tinereţea sa a fost un culegător de folclor, este supranumit Ion al cobzei, care prin cântecul său face cunoscute stări sufleteşti. Artistul are o „grădină a cântecului cobzarului. Despre acest rapsod vorbeşte mai mult străinătate şi deloc judeţul de baştină. „Am crezut că voi ajunge să pot şi cânta şi plânge”, spune artistul. Sunt prezentate poze în care este alături de Felicia Filip sau Tudor Gheorghe. Cartea se încheie cu cuvântul primarului Studinei, Marian Vasile, preşedinte al Partidului Mişcarea Populară Olt, care conchide: „Pentru ei, păstrarea tradiţiei populare este o îndatorire sacră, până la ultima picătură de sânge”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.