Uneori, disputele desfăşurate într-o competiţie ajung să domine peisajul general, iar aşa ceva nu face bine nimănui. Între AJOFM Olt şi Olt TV există un contract autentic asumat între părţi, îndeplinit de către prestatorul media, pe care din punct de vedere al plăţii instituţia publică îl exclude de la plată. Iar când aşa ceva se întâmplă din motive care nu sunt susţinute, situaţia tinde să devină inexplicabilă. Asta pentru că unele bătălii de orgoliu s-au încheiat nedecis sau, la un moment dat, cineva vrea să profie şi să blocheze derularea unui contract comercial valabil. O situaţie tensionată, inutilă, menită să blocheze o poziţie a unor părţi dintr-un contract. Iar când la mijloc este vorba despre o licitaţioe electronică derulată prin Serviciul Electronic de Achiziţii Publice, argumentele de neplată invocate de Cristinel Cîrloganu cad unul câte unul. Despre proiectul „SEROP – servicii de ocupare performante – elaborarea impementarea şi evaluarea strategiei de aliniere a calităţii serviiilor publice de ocupare”, atât de mediatizat, Ziarul de Olt vă prezintă un studiu de caz. Despre cum nu trebuie să fie relaţiile dintre un operator media şi o instituţie publică.
„Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Axa prioritară 4 „Modernizarea serviciului public de ocupare”. Numărul de identificare al contractului este POSDRU/111/4.1/S/92443 şi se referă la SERVICII PUBLICITATE – COMUNICATE, CREARE ŞI DIFUZARE SPOTURI RADIO. Televiziunea OltTv a participat la licitaţia organizată în decembrie 2014, pe care a câştigat-o. Înainte de începerea derulării proiectului, AJOFM anulează licitaţia. Aceasta se reia, OltTv participă din nou şi câştigă. Toate serviciile solicitate au fost realizate în totalitate, conform Procesului-verbal de recepţie nr. 2469, încheiat pe 9 aprilie 2015, document semnat de către toţi membrii comisiei de recepţie.
OBIECTIVUL GENERAL AL PROIECTULUI
„Elaborarea şi implementarea strategiei de creştere a calităţii serviciilor pe piaţa muncii, destinate să sprijine şi să susţină procesul de modernizare a serviciului public de ocupare la standarde europene, prin adecvarea şi inovarea procedurilor şi instrumentelor de lucru pentru eficientizarea, diversificarea şi creşterea eficacităţii acestora la nivelul a două regiuni de dezvoltare – Sud-Vest Oltenia şi Sud-Muntenia – cu specificităţi comune. Serviciile care fac obiectul proiectului sunt: informarea şi consilierea, medierea muncii, consultanţă pentru începerea unei afaceri, formarea profesională continuă.”
Impactul urmărit este atingerea unui grad ridicat de informare a beneficiilor modernizării serviciilor SPO, respectiv de informare consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională, consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei afaceri, precum şi atingerea unui grad ridicat de informare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă cu privire la crearea şi folosirea intrumentelor moderne (IT), respectiv platforma electronică de mediere a muncii şi platforma e-learning.
Serviciile de publicitate solicitate conform caietului de sarcini însemnau realizarea de comunicate de presă scrisă la nivel naţional şi regional, precum şi spoturi radio, după cum urmează:
14 comunicate (format – caseta de presă de cel puţin 200 cmp) elaborate şi publicate, din care:
4 comunicate în cotidiene cu acoperire naţională, de mare tiraj;
10 comunicate în cotidiene regionale, astfel:
-5 comunicate în Regiunea Sud-Vest Oltenia
-5 comunicate în regiunea Sud-Muntenia
Una dintre condiţiile precizate în caietul de sarcini este ca cele zece comunicate de presă să fie publicate într-un cotidian de mare tiraj naţional situat în top 5, conform BRAT, şi două cotidiene regionale care să acopere toate judeţele din cele două regiuni. Pe lângă aceste comunicate pentru presa scrisă, sunt prevăzute şi spoturi radio, astfel:
„Prestatorul va dezvolta şi implementa în cadrul proiectului creaţia şi producţia a 14 spoturi radio, precum şi asigurarea unui număr minim total de difuzări în perioada decembrie – februarie 2015, conform următoarelor specificaţii:
5 spoturi radio publicitare cu durata de 30 sec. fiecare – pentru platforma de medierea muncii;
5 spoturi radio publicitare cu durata de 30 sec. fiecare – pentru platforma e-learning
Acestea vor avea un număr de minimum 328 difuzări (164 difuzări pentru platforma electronică de mediere a muncii şi 164 difuzări pentru pltaforma e-learning) la nivelul regiunilor Sud-Muntenia (82 difuzări/platformă) şi Sud-Vest Oltenia (82 difuzări/platformă).”
Caietul de sarcini prevede ca difuzarea acestor spoturi să fie făcută pe cel puţin două staţii cu acoperire regională-regiunile Sud-Muntenia (în toate judeţele) şi regiunea Sud-Vest Oltenia (în toate judeţele). Alte patru spoturi radio sunt prevăzute în caietul de sarcini, cu specificaţiile de rigoare, astfel:
4 spoturi radio publicitare, câte 1 spot pentru fiecare serviciu modernizat (informarea şi consilierea, medierea muncii, consultanţă pentru începerea unei afaceri, formare profesională continuă), de 20 secunde fiecare.
„Acestea se vor difuza de minimum 100 de ori (minimum 25 difuzări/serviciu modernizat) la nivel naţional, pe cel puţin 1 staţie radio, astfel încât campania să aibă o audienţă ridicată pentru publicul ţintă al campaniei. Minimum 30% din difuzări trebuie să fie în prime time. Difuzarea se va face pe cel puţin o staţie cu acoperire naţională din top 5 audienţă conform celui mai recent studiu ARA”, este prevăzut în caietul de sarcini.
În urma câştigării licitaţiei, televiziunea OltTv a livrat serviciile de publicitate prevăzute în contract, întocmai. OltTv este abilitată să presteze astfel de servicii conform înscrisurilor la Registrul Comerţului privind Codul CAEN autorizat. OltTv deţine de trei ani şi Certificatul de atestare a implementării standardului de calitate ISO 9001, cerinţă obligatorie în contractul de prestări servicii. Toate activităţile asumate în proiect au fost trimise spre avizare şi aprobate de către OIPOSDRU – MMFPSPV şi publicate sau difuzate ulterior avizării, conform corespondenţei dintre OltTv şi organismul intermediar menţionat.
Serviciile de publicitate au fost prestate integral, în perioada 23 ianuarie-27 februarie 2015, conform Procesului-verbal de recepţie 2469 din 9 aprilie 2015. De precizat că perioada de implementare a fost mai scurtă, întrucât prima licitaţie a fost anulată. Radioul naţional ales (Kiss FM) cu care OltTv are contract de prestări servicii, se află pe primul loc în audienţe, conform BRAT. Celălalt partener (Europa FM) pe care s-au difuzat spoturile radio se află în top 5.
RAPORT FINAL DE PRESTĂRI SERVICII NR. 305/27.02.2015
„Urmare a prestării serviciilor de publicitate în media, obiectivul urmărit a fost atins în proporţie de 100%. Modalitatea de calcul a proporţiei în care a fost atins obiectivul s-a realizat în baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall), la care apelează cele mai multe din sistemele de măsurare existente pe plan internaţional, metodologie recomandată de EBU (European Bradcasting Union) şi ESOMAR. Sursa de verificare a veridicităţii şi corectitudinii acestei modalităţi de calcul este Studiul de audienţă radio care urmează a se realiza în vara anului 2015 de către IMAS – Marketing Sondaje SA şi Gfk România – Institut de Cercetare de Piaţă SRL. Studiul de Audienţă Radio se realizează pe baza unui eşantion de tip probabilist, stratificat, cu extracţie multistadială.”
Valoarea serviciilor prestate de către Olt Tv este de 275.150 de lei, la care se adaugă TVA, în valoare de 66.036 de lei. OltTv a pus la dispoziţia beneficiarului (AJOFM Olt) toate documentele care dovedesc îndeplinirea în totalitate a serviciilor prevăzute în contract: procesul verbal de recepţie, raportul final, contractele de prestări servicii şi difuzare a partenerilor media (Kuss FM şi Europa FM), rapoartele primite privind numărul de difuzări şi numărul spoturilor radio, corespunzător caietului de sarcini.”