Vineri, 10 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Resurse Umane, Biroului Rutier Slatina, Serviciului Criminalistic, Biroului Siguranță Școlară, Biroului Pregătire Profesională și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat activități de prezentare a meseriei de polițist și de informare privind oferta educațională a Ministerului Afacerilor Interne, în rândul tinerilor slătineni.
Activitatățiile au fost suținute pe Esplanda municipiului Slatina, iar beneficiarii au fost aproximativ 200 de tineri din municipiul Slatina, dar și alte persoane interesate de meseria de polițist.
În cadrul activităților, cei interesați să urmeze o carieră în poliție au primit informaţii referitoare la perioada și criteriile de înscriere la următoarea sesiune de admitere în școlile postliceale de agenți de poliție din Câmpina și Cluj. Astfel, tineri slătineni au aflat cum pot deveni polițiști, urmând cursurile de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă națională și au primit răspunsuri la curiozitățile pe care le-au avut cu privire la această profesie. Activitațile de promovare a meseriei de polițist, precum și de informare despre modalitățile de admitere în cadrul unei unități de învățământ din Ministerul Afacerilor Interne, a fost primită cu entuziasm de tineri, care au venit special pentru a se întâlni cu noi.
Totodată, polițiștii au reamintit tinerilor interesați faptul că mai sunt câteva zile în care se mai pot înscrie la concursul de admitere la aceste unități de învățământ, fiind informați și cu privire la posibilitatea de a urma cursurile Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
Persoanelor interesate să urmeze o carieră în Poliție le readucem în atenție următoarele:
Concursul de admitere se realizează pentru următoarele unități de învățământ:
– Şcoala de Agenți de Poliție „VASILE LASCĂR” Câmpina (1.340 de locuri);
– Şcoala de Agenți de Poliție „SEPTIMIU MUREŞAN” Cluj Napoca (300 de locuri).