Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea a surprins pe toată lumea. Joi, 1 octombrie 2015, a suspendat din funcție toți președinții structurilor județene ale Casei de Sănătate.
O decizie, la prima vedere, inexplicabilă, dar motivată de cel în cauză: „Se schimbă indicatorii de performanță”. Asta înseamnă că posturile respective se scot din nou la concurs, iar titularii pot să încerce reocuparea funcției. Ce nu se spune este că are loc o epurare politică a șefilor de structuri județene, pentru a face loc unei noi galerii de pulifrici.
La Olt, suspendat din funcție, Florin Valentin Ciocan va asigura interimatul funcției până la ocuparea prin concurs a postului în cauză. Cel mai probabil, va fi susținut un reprezentant al UNPR, partid care a preluat la nivel național, prin jocuri de putere, CNAS.