Sâmbătă și duminică, 6-7 aprilie, polițiștii olteni au depistat în trafic, pe drumurile din județul Olt, mai mulți șoferi care au comis infracțiuni rutiere. Printre acestea se numără, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Toți șoferii s-au ales cu dosare penale.
Cazuri concrete:
„La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 00:45, polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au oprit pentru control, în orașul Balș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din municipiul Slatina. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 01:15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Vișina au oprit pentru control, în comuna Brastavățu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitate. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 16:15, polițiștii din cadrul Poliției orașului Piatra-Olt au oprit pentru control, în orașul Piatra-Olt, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din municipiul Slatina. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 16:15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu au oprit pentru control, în comuna Vlădila, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din orașul Corabia. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii Serviciului Rutier Olt au oprit pentru control, în comuna Găneasa, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii Poliției orașului Corabia au oprit pentru control, în comuna Ianca, un moped condus de un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul era neînmatriculat/neînregistrat. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
La data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii Serviciului Rutier Olt au oprit pentru control, în comuna Morunglav, un utilaj agricol condus de un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar remorca pe care o tracta era neînmatriculată/neînregistrată. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Scornicești au oprit pentru control, în comuna Colonești, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, transmite IPJ Olt.