„Educația este cea mai importantă investiție în viitorul României”, acesta este mesajul prin care deputatul Gigel Știrbu anunță lansarea apelului competitiv de proiecte „Schemă de granturi pentru consorții școlare rurale”.
Solicitanții pot aplica pentru granturi în valoare de maximum 37 de milioane de lei. Aceste finanțări pot fi folosite pentru construcția și dotarea de: săli de curs, spații pentru activități de tip after school, săli și terenuri de sport, spații pentru ateliere de practică, laboratoare, spații pentru desfășurarea activităților extracurriculare, spații pentru luat masa și spații de cazare pentru elevi.
„Proiectul beneficiază de o finanțare totală de 149 de milioane de lei din PNRR, având ca scop principal asigurarea accesului la educație modernă și de calitate pentru elevii din mediul rural. Termenul limită pentru depunerea solicitărilor este 8 mai”, se arată în postarea deputatului Știrbu.