Șofer urmărit pe mai multe străzi din Slatina. Evenimentul s-a desfășurat luni, 4 februarie, în jurul orei 19:40, polițiștii au încercat să oprească șoferul pe strada Toamnei. Întrucât șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, aceștia au plecat în urmărirea acestuia, iar pe strada Armoniei, autoturismul a fost blocat în trafic, iar șoferul a coborât din autoturism și a încercat să se sustragă, fiind prins și imobilizat de către polițiști.
Polițiștii l-au identificat pe șofer ca fiind un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Slatina. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
„Totodată, polițiștii au mai stabilit faptul că acesta ar fi acroșat un autoturism pe strada Armoniei, iar în urma evenimentului nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.”
Bărbatul s-a ales cu amendă în valoare de 4.125 de lei, iar pe numele acestuia polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
„La data de 4 martie 2024, în jurul orei 19:40, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Slatina au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism ce circula pe strada Toamnei, din municipiul Slatina. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi din localitate. Pe strada Armoniei, autoturismul a fost blocat în trafic, iar conducătorul auto a coborât din autoturism și a încercat să se sustragă, fiind prins și imobilizat de către polițiști. În urma legitimării, acesta a fost identificat ca fiind un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Slatina. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. Totodată, polițiștii au mai stabilit faptul că acesta ar fi acroșat un autoturism pe strada Armoniei, iar în urma evenimentului nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Pentru abaterile săvârșite, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 4.125 de lei, iar pe numele acestuia polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis IPJ Olt.