Sâmbătă, 10 februarie, în jurul orei 23:10, polițiștii olteni, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, pe strada Ecaterina Teodoroiu. Deoarece conducătorul nu s-a conformat și a accelerat, polițiștii au plecat în urmărirea acestuia. Autoturismul a fost oprit pe strada Drăgănești, fiind identificată o femeie de 39 de ani, din Slatina. Polițiștii au constatat faptul că femeia nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, aceasta fiind, de asemenea, testată atât cu aparatul etilotest, cât si cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
„În data de 10 februarie 2024, în jurul orei 23:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Slatina, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, moment în care conducătorul acestuia nu s-a conformat și a accelerat. Polițiștii au procedat la urmarirea autoturismului, cu semnalele acustice si luminoase în funcțiune, până pe strada Drăgănești, din localitate, unde autoturismul a fost oprit.
La volanul autoturismului, polițiștii au identificat o femeie de 39 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că femeia nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Aceasta a fost testată atât cu aparatul etilotest, cât si cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.