Ieri, 7 februarie, la Caracal și Fărcașele, în urma celor două incendii au ars aproximativ 16 hectare de vegetație uscată. Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
De la începutul lunii februarie, pompierii din cadrul ISU Olt au intervenit pentru stingerea a 23 de incendii de vegetație uscată, mărăciniș și lăstăriș, fiind afectată o suprafață de aproximativ 150 de hectare. Din fericire, în urma evenimentelor nu s-au înregistrat victime.
„Misiuni specifice mai degrabă sezonului cald, incendiile de vegetație uscată continuă să se producă la nivelul județului Olt cu o frecvență ridicată. Intervenții de uzură, în care de cele mai multe ori se folosesc mijloace de primă intervenție și accesul cu autospecialele nu este posibil, acestea se pot solda cu victime sau cu pagube materiale importante. Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice. Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti. Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum. De asemenea, nu este lipsit de importanță efortul depus de personalul structurilor de intervenție profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenția în alte situații în care cetățenii se află în pericol. De la începutul lunii februarie, pompierii din cadrul ISU Olt au intervenit pentru stingerea a 23 de incendii de vegetație uscată, mărăciniș și lăstăriș, fiind afectată o suprafață de aproximativ 150 de hectare. Din fericire, în urma evenimentelor nu s-au înregistrat victime”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt.