Astăzi, în jurul orei 10:40, a avut loc un accident, la intersecția bulevardului A.I. Cuza cu strada Primăverii, din Slatina, fiind implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 18 ani, din Slatina și o autoutilitară condusă de un tânăr de 30 de ani, din Râmnicu Vâlcea. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, pasageră în autoturism, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorii auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
„La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 10:40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecția bulevardului A.I. Cuza cu strada Primaverii, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de o tânără, în vârstă de 18 ani, din municipiul Slatina și o autoutilitară condusă de un tânăr de 30 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma evenimentului rutier, o tânără de 18 ani, pasageră în autoturism, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorii auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.