La nivelul județului Olt, peste 400 de pompieri s-au aflat în dispozitiv pentru asigurarea intervenției în situații de urgență, în perioada 23-26 decembrie. Salvatorii au fost pregătiți să intervină cu autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, autospeciale pentru intervenție la înălțime, autospeciale pentru descarcerare și alte mijloace tehnice specifice. În acestă perioadă, pompierii militari din cadrul ISU „Matei Basarab” al județului Olt au intervenit cu forțele și mijloacele la 100 de solicitări, cea mai mare pondere a fost reprezentată de misiunile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, de către echipajele SMURD Olt, dar s-au înregistrat și 10 incendii și două misiuni pentru descarcerare.
„În perioada 23-26 decembrie, cu ocazia minivacanței de Crăciun, peste 400 de pompieri s-au aflat în dispozitiv pentru asigurarea intervenției în situații de urgență la nivelul județului Olt. Pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite din partea cetățenilor, salvatorii au fost pregătiți să intervină cu autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, autospeciale pentru intervenție la înălțime, autospeciale pentru descarcerare și alte mijloace tehnice specifice.
În perioada minivacanței, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt au intervenit cu forțele și mijloacele la 100 de solicitări. Cea mai mare pondere a fost reprezentată de misiunile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, de către echipajele SMURD Olt, dar s-au înregistrat și 10 incendii și două misiuni pentru descarcerare.
Misiunile cu grad ridicat de dificultate și care au necesitat alocare importantă de resurse, au fost:
– în data de 24 decembrie, în comuna Osica de Sus, unde echipaje din cadrul Gărzii Osica de Sus, Detașamentului Caracal și Detașamentului Slatina, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, cu regim de înălțime parter și etaj. În urma evenimentului au ars 50 de metri pătrați din acoperișul casei și etajul cu suprafața de 50 de metri pătrați. Cauza probabilă a incendiului a fost un aparat de gătit improvizat.
– în data de 25 decembrie, în comuna Amărăștii de Sus, județul Dolj, la un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Pentru gestionarea evenimentului au acționat echipaje din cadrul ISU Olt (Detașamentul Caracal) și ISU Dolj (Garda Bechet). În urma incendiului au ars aproximativ 70 de metri pătrați din acoperișul anexei. Cauza probabilă a incendiului a fost un mijloc de încălzire improvizat.
– în data de 25 decembrie, în comuna Teslui, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, cel mai probabil, din cauza utilizării unui lichid combustibil pentru aprinderea focului în sobă. În urma incendiului au ars acoperișul casei, pe circa 60 de metri pătrați și bunurile din două camere de locuit.
– în data de 25 decembire, în zona localității Grădinari, pompierii olteni au acționat la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte persoane. Toate cele șapte victime, cu vârste cuprinse între 32 și 72 de ani au fost transportate la UPU Slatina. Din păcate, un bărbat și-a pierdut viața la spital.
Facem apel la cetățeni să respecte toate măsurile de prevenire, să nu utilizeze mijloacele de încălzire cu defecțiuni sau improvizații, să curețe și să repare coșurile de fum, iar în cazul apariţiei oricăror defecţiuni sau avarii să suspende utilizarea apratelor sau mijloacelor de încălzire şi să solicite intervenţia persoanelor autorizate pentru înlăturarea deficienţelor apărute”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.