Acasă Cultură Gheorghe Moise, un apostol al cuvântului scris!

Gheorghe Moise, un apostol al cuvântului scris!

227

O revistă destinată elevilor în epoca canalelor de comunicare online este o provocare la normalitate!
Și, asta încearcă profesorul Moise de la Radu Greceanu. Un proiect la început de drum, o piatră ridicată împotriva unui sistem în care analfabetismul funcțional devine, involuntar, politică de stat în Educație!
Un proiect aflat la început de drum menit să demonstreze că mai este timp să găsim valorile adevărate în lumea anapoda…
Iată, direct de la sursă, pledoaria inițiatorului, profesorul de…normalitate, printre altele, Gheorghe Moise, de la Radu Greceanu:

„M-am gândit mult înainte de a iniția această revistă a liceenilor din Slatina. Voiam să le atrag atenția cumva adolescenţilor, să-i desprind cumva de ecranele telefoanelor și calculatoarelor și să-i implic într-un act de cultură, folosindu-le imaginația care lor nu le lipsește. Și în demersul meu de a da curs acestei inițiative, am rămas uimit de dorința lor de implicare, de spiritul lor creator, de entuziasmul cu care au abordat cerințele acestei reviste.
Revista nu și-a propus să fie una exhaustiva și nici exagerat de elaborată, dar am dorit să participe cât mai mulți elevi și cadre didactice deopotrivă. Temele sunt diverse aș zice, pentru toate gusturile, de la versuri uneori stângace, până la articole științifice care privesc actul de învățământ sau psihologia elevului. Cred că este un început promițător și mi-am propus ca numărul viitor să fie online, să atragă cititori și din alte țări pentru că preocupările adolescenților sunt asemănătoare. Sper ca prin aceasta revistă să reușesc să creez o legătură mai trainică, o comunicare mai bună elev-profesor-părinţi.
Mă ghidez după îndemnul unui înaintaș celebru: Ion Heliade Rădulescu lansase un apel incurajator către tinerii scriitori: „Scrieți, băieți, orice, numai scieti!”. Nu în ultimul rând, revista se vrea deschisă tuturor iubitorilor de lectură, elevi, profesori, părinți și chiar bunici.
Mulțumim partenerilor pentru sprijinul acordat în lansarea revistei „Amicii Cunoasterii”: Consiliul Județean Olt și Episcopia Slatinei și a Românilor!”

Poate că asta e România educată, cea pe care Ligia Deca și protectorul ei, profesorul de fizică de la Sibiu, astăzi transferat la Cotroceni, nu pot să o vadă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.