Marți, 12 decembrie, un polițist aflat în patrulă mixtă cu un jandarm, a oprit un autoturism, pe strada Tudor Vladimirescu, din Slatina. În urma opririi autoturismului, s-a constatat faptul că în acesta se aflau 6 persoane, iar la volan se afla un tânăr, în vârstă de 33 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Oamenii legi au dispus legitimarea și controlul corporal al acestora, moment în care a fost observat un tânăr de 31 de ani, din județul Olt, mestecând ceva, ce părea a avea consistența unui obiect din material plastic. La solicitarea polițistului, tânarul a scos obiectul, care s-a dovedit a fi un plic din material plastic, în interior s-ar fi aflat aproximativ 2 – 2,5 grame de substanță cu efect psihoactiv, conform declarației tânărului.
Tânărul a intrat în stop cardio-respirator, moment în care polițistul a efectuat manevre de resuscitare. Ambulanțierii ajunși la fața locului, au continuat efectuarea manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.
„La data de 12 decembrie 2023, în jurul orei 22:25, un polițist din cadrul Poliției orașului Slatina, aflat în patrulă mixtă cu un jandarm, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, a efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Slatina, județul Olt.
Autoturismul a oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un tânăr, în vârstă de 33 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.
Întrucât în autoturism se aflau mai multe persoane față de locurile prevăzute (6 persoane), polițistul a solicitat sprijinul unui echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, pentru legitimarea și controlul corporal al acestora.
În timpul efectuării controlului corporal, polițistul polițistul a observat că una dintre persoane (un tânăr de 31 de ani, din județul Olt) mesteca ceva, ce părea a avea consistența unui obiect din material plastic.
Polițistul i-a solicitat să scoată obiectul respectiv. Tânărul s-a conformat, iar obiectul s-a dovedit a fi un plic din material plastic, în interiorul căruia se aflau resturi dintr-o substanță de culoare albă.
Ulterior, tânărul a declarat că, în interior s-ar fi aflat aproximativ 2- 2,5 grame de substanță cu efect psihoactiv, asupra sa fiind găsită și o țigaretă confecționată artizanal.
În continuare, polițiștii au solicitat, de urgență, prezența Serviciului Județean de Ambulanță Olt.
Întrucât, tânărul a intrat în stop cardio-respirator, polițistul a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare.
Echipajul medical, ajuns la fața locului, a continuat efectuarea manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.
La fața locului, s-a deplasat și un echipaj de la Biroul Rutier Slatina, care a testat conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
De asemenea, conducătorul autoturismului a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a prezenței substanțelor interzise.
Trupul bărbatului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Olt, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitatea a cauzei decesului.
În urma controlului corporal, asupra unui alt tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, au fost găsite mai multe substanțe cu posibil efect psihoactiv, respectiv pliculețe cu material vegetal și o folie de aluminiu ce conținea un praf alb cristalizat.
La fața locului, s-au deplasat și polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt.
La examinarea autoturismului, au fost găsite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, trei țigarete artizanale cu conținut vegetal, două pastile de culoare maronie, o punga cu o substanță albă și mai multe plicuri cu material vegetal tocat.
În cauză a fost sesizat DIICOT- Biroul Teritorial Olt”, transmite IPJ Olt.