Am văzut, la știri, pe Olt TV, acum vreo câteva seri: demisionarul președinte al PSD Olt, Paul Stănescu, ar reintra în cursa pentru funcția de care s-a despărțit voluntar. O veste tristă pentru Florin Iordache, omul prin care răposata speranță a social-democrației, Victor Ponta, și-a făcut cele mai murdare lucruri în Parlamentul României.
Dar, nu problema de la Olt e importantă acum. E, ceea ce se întâmplă la nivel central, acolo unde, în clipa de față, cel mai mare partid a pierdut în spațiul colectiv simțul rațiunii. După demisia inculpatului Victor Ponta, în condițiile în care pragmaticul Liviu Dragnea e blocat la mantinelă de o condamnare la fond, într-un proces făcut tot pentru o ambiție a lui Ponta (vezi referendumul privind suspendarea lui Băsescu!), cu o Rovana Plumb, incapabilă să genereze o stare de spirit într-un partid cu mult misoginism, e nevoie de o soluție reală. Cel puțin până la congres, dacă nu cumva și după. Modelul președinților aristocrați, pentru un partid de mase, cum este PSD-ul, Năstase, Geoană și Ponta, se dovedește falimentar. Practic, structura politică din teritoriu caută altceva. Un exponent mai aproape de zona de plecare, de acolo de unde își trage seva partidul care pe timpul lui Ion Iliescu mai da și președinți de țară, și lideri capabili să-și asume politici publice pe economie, învățământ, reforma statului etc.
Evident, Paul Stănescu nu trebuie privit prin comparație cu ceilalți. Dacă vom face asta, tot raționamentul se anulează din interior. Aici e nevoie de un alt mod de plecare, de abordare a viziunii, pentru a înțelege de ce s-ar încadra profilul lui Stănescu de la Olt pe așteptarea nevăzută a social-democrației.
Unui electorat captiv în mediul rural, rural-urban, Paul Stănescu îi poate vorbi natural, fără să aibă nevoie de consultanță de specialitate de la falimentarul Pieleanu sau de la alți sociologi de casă, oameni plătiți scump din cotizațiile strânse cu trudă, de la membri din teritoriu.
În altă ordine, președintele Consiliului Județean de la Olt poate duce zona de decizie a partidului, de consultare pe elementele guvernării, în zona colectivă. Acolo unde, până acum, nu s-a acționat. S-a mers doar pe emanația liderului maxim. Ceva de genul: tătucului suprem. Iar ultimii trei tătuci: Ponta, Geoană și Năstase, s-au dovedit a fi goi de substanță.
Altfel, deși unii așteaptă mascații la ora 6.00 și nu-și beau cafeaua până nu văd locul unde descinde DNA-ul, din acest punct de vedere, Stănescu nu are probleme. Poate un exces de viteză, o trecere neglijentă la calea ferată de la Fălcoiu, dar pentru așa ceva nu ai cum să dai socoteală, spectaculos, în fața legii. Doar la ghișeul de impozite și taxe.
A rămâne ancorat între Rovana Plumb și Ilie Sârbu, așa cum se conturează profilul conducătorului de după eșecul public al lui Victor Ponta, cel mai răsunător din istoria PSD, e pentru social-democrație un model de sinucidere colectivă, făcut ca un cadou pentru incapabila opoziție liberală. Și, deși o veți vedea ca o aroganță la prima vedere, opinia semnatarului este că astăzi, în măsura scenariului expus și demonstrat mai sus, eu cred că, mai degrabă PSD ar avea nevoie de un președinte ca Paul Stănescu, decât invers. Dacă o mai exista PSD până la sfârșitul anului. Căci, sunt în prezent și speculații bazate, care spun că de la prezidențiale încoace s-a declanșat, prin intermediul unor forțe nevăzute, o luptă ascunsă cu victime la vedere, împotriva stângii din România. Mult prea mare față de cea din Uniunea Europeană, și mult prea aproape de Grecia, acolo unde, indiferent câte acorduri se vor semna de aici încolo, nu va fi pace prea curând…
