Senatorul Siminica Mirea se arată mulţumită de faptul că Bugetul pe 2023 a fost votat înainte de încheierea anului 2022 şi că o parte dintre propuneri vin din partea PSD, care, prin viziunea lui, are un aport important la dezvoltarea ţării prin proiectele care vor fi demarate în anul care tocmai a început.
„Noi, social-democrații, am croit un buget național pe programe, prin care vor fi realizate investiții record de 7,2% din PIB. Când spunem buget construit pe programe, ne referim la faptul că banii se vor aloca în funcție de programele din cadrul sectoarelor, precum: investiții cu impact major în economie; capital de lucru pentru agricultură; încurajare a producției; finanțare pentru studenți; investiții în sănătate; îmbunătățirea eficienței energiei ș.a.
Care este principalul avantaj al bugetului construit pe programe?
Monitorizarea eficientă a cheltuielilor, a stadiului de implementare și a impactului real în economie.
Partidul Social Democrat face TOTUL pentru bunăstarea cetățenilor. Asta înseamnă adevărata performanță a prezenței noastre la Guvernare!”, declară Siminica Mirea.