Acasă Actualitate Slatina 655. Aniversarea atestării documentare, zile de sărbătoare cu muzică şi premii

Slatina 655. Aniversarea atestării documentare, zile de sărbătoare cu muzică şi premii

69

Primăria municipiului Slatina organizează, în perioada 20-23 ianuarie a.c., Zilele municipiului Slatina, o manifestare cultural-artistică, menită să premieze perfomanţa, fidelitatea şi personalităţile locale. Printre invitaţii speciali se numără Fuego şi tinerii de laAd Libitum Voices din Cluj
Cu ocazia împlinirii a 655 de ani de atestare docmunetară a urbei de lângă Olt, evenimentul a ajuns la a șaptea ediție şi va organizat la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Slatina.

Gala Campionilor va avea loc vineri, 20 ianuarie, de la ora 09:00 și până seara târziu. În cadrul acestei gale vor fi premiați elevi, profesori, sportivi și antrenori care au avut rezultate excepţionale.

Gala Seniorilor va avea loc pe 22 ianuarie, între orele 17:00 – 19:00, unde vor fi premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2022. Invitatul serii este Paul Surugiu – Fuego.

Gala Superlativelor va avea loc luni, 23 ianuarie, de la ora 17:00 şi vor fi premiate instituțiile publice și societățile care au contribuit la dezvoltarea Slatinei și personalitățile anului. Titluri de onoare sew vor acorda doctorului Mircea Şerbu şi profesorului Dumitru Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.