Într-o postare pe pagina de socializare, deputatul Marius Iancu spune că, la 30 de ani de la adoptarea primei Constituții post-comuniste, PSD își asumă responsabilitatea de a propune o dezbatere despre o reformă constituțională.
„O nouă Constituție ar însemna un nou pas spre modernizarea României, un stat cu instituții puternice care să își protejeze cetățenii și să le garanteze drepturile și libertățile.
Este nevoie de clarificarea atribuțiilor președintelui care trebuie sa fie un factor de consens, nu să producă tensiuni și scindări în societate. Este necesară reglementarea moțiunii constructive de cenzură, pe model german – demiterea premierului să conducă automat la desemnarea unui alt prim-ministru.
De aceea, modificarea Constituției trebuie realizată din trei perspective:
– Tehnică – de exemplu, scoaterea cuvântului „telegrama” care a fost eliminat din limbajul instituțional de 10 ani;
– Politică – regionalizarea/ reorganizarea administrativ teritorială a României sau formarea Guvernului de către partidul care a câștigat cel mai mare număr de parlamentari, care să primească obligatoriu mandat de la Președinte,
– Inovativă – reglementarea rolului opoziției parlamentare sau protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor în fața evoluției inteligenței artificiale sau a statului în fața regimurilor comerciale și economice transfrontaliere.
De aceea, este nevoie de o dezbatere națională, cu implicarea tuturor- cetățeni, clasa politică, mediul academic, experți și societatea civilă. Avem datoria să dăm țării o Constituție modernă care să pună bazele unui stat mai puternic cu cetățeni mai activi, mai responsabili, mai implicați în viața comunităților lor!”, spune deputatul.