L-am urmărit într-o seară pe ministrul de externe vorbind despre modul cum „își servește” EL țara și poporul. Sigur că este ușor să dai din gură despre „DIVERSE”, dar ȚARA are o problemă grea, care se numește „INSULA ȘERPILOR”, pe care a gestionat-o lamentabil, motiv pentru care am pierdut-o definitiv. Despre ce este vorba?
Este vorba de nominalizarea unui ministru căruia, în calitate de „nou lider” al ROMÂNII CONTEMPORANE i s-au adus cele mai „superlative” elogii ca la nimeni altul . Chiar aşa?
Nu vreau să schimb opiniile celor mulţi care le-au exprimat de la PRIMII OAMENI ÎN STAT până la mai toată mass-media, care au intrat în această scenă, dar PURUL ADEVĂR ISTORIC mă îndeamnă „SĂ INTERVIN”.
Sunt sigur că cei AVIZAŢI şi CUNOSCĂTORI vor înţelege de ce evenimentul curent m-a îndemnat la a scrie aceste rânduri.
DA, este vorba de INSULA ŞERPILOR – „pământ” românesc de secole, acum înstrăinat şi „acceptat”, culmea ca o VICTORIE a diplomaţiei româneşti postdecembriste. Da, dar este NICI MĂCAR o VICTORIE A LA PYRUS.
Aşadar, dragi cititori, ca români pentru care am o sinceră preţuire, apreciaţi, căci eu iau act de cele spuse de politicienii ţării, de jurnaliştii patriei, şi rezultatul este un amestec de derută şi perplexitate.
La data de 16 septembrie 2004, ROMÂNIA a înaintat cazul INSULA ŞERPILOR încorporată, în urma unor documente (pe care le vom aminti), la Ucraina, ca o dispută cu această ţară la CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE DE LA HAGA.
Înainte de a consemna DECIZIA DE LA HAGA se cuvine să convingem istoriceşte că INSULA ŞERPILOR este PĂMÂNT ROMÂNESC.
Această stâncă în formă de „X”, în suprafaţă de 0,17 km2 – aflată în MAREA NEAGRĂ, descoperită şi colonizată de greci în sec VIII î.e.n. (LEUKE) are mari resurse de petrol şi gaze în subsolul platoului din jurul său şi o excepţională importanţă strategică.
„STÂNCA” pe care a fost ridicat TEMPLUL LUI AHILE, care l-a impresionat pe OVIDIUS PTOLEMEU şi STRABON după ce a fost stăpânită, pe rând, de greci, bastarni, romani, bizantini, genovezi, a intrat sub autoritatea dobrogeanului DOBROTICI şi apoi în componenţa ŢĂRII lui MIRCEA CEL BĂTRÂN. După o scurtă ocupaţie turcească, ea a fost recuperată de domnul PETRU RAREŞ, cu întreaga „ZONĂ A BĂLŢILOR şi MAREA”.
Foarte târziu, după trei secole, în 1812, prin TRATATUL DE PACE de la BUCUREŞTI, RUSIA ocupă, după BASARABIA, şi INSULA ŞERPILOR. O va păstra şi prin prevederile Păcii de la ADRIANOPOL, din 1829, dar o va ceda în 1856, după războiul CRIMEII, când trece sub turci.
În anul 1878, prin Tratatul de Pace de la BERLIN, art. 45 şi art. 46 (Anexa 1), ROMÂNIA recuperează INSULA ŞERPILOR, recunoscându-i-se dreptul legitim.
În 1920, prin Tratatul de Pace de la VERSAILLES, i s-a întărit ROMÂNIEI dreptul legitim asupra INSULEI, iar în anul 1938, la Conferinţa de la SINAIA, odată cu sectorul maritim al Dunării, s-a dispus că INSULA aparţine pe deplin ROMÂNIEI.
După izbucnirea celui de-al doilea război modial, presiunea sovietică asupra ROMÂNIEI, privind „pretenţiile teritoriale” cresc considerabil. Şi, cu toate astea, ultimatumurile sovietice din 1940 nu fac referiri la INSULA ŞERPILOR.
În august 1944, însă, deşi U.R.S.S. ştia că ROMÂNIA se va alătura ALIAŢILOR, trupele navale sovietice ocupă militar INSULA. Cu toate acestea, în timpul tratativelor de pace din anul 1946, purtate la PARIS, s-a stabilit că INSULA ŞERPILOR aparţine ROMÂNIEI, iar Tratatul de Pace din februarie 1947 nu afecta INSULA în demarcaţia graniţei româno-sovietice.
Peste un an însă, la presiunea sovietică, pe data de 4 februarie 1948, dr. PETRU GROZA şi V. MOLOTOV au semnat un protocol privind graniţa româno-sovietică prin care INSULA ŞERPILOR intra în componenţa U.R.S.S., dar acest PROTOCOL N-A FOST NICIODATĂ RATIFICAT DE ROMÂNIA.
Ulterior, la 23 MAI 1948, chiar pe INSULA ŞERPILOR, s-a încheiat doar un SIMPLU PROCES VERBAL, semnat de E. MEZINCESCU, din partea ROMÂNIEI şi N. ŞUTOV, de la ambasada sovietică din BUCUREŞTI, prin care INSULA este „DĂRUITĂ” R.S.S. UCRAINIENE.
Acest nou statut al INSULEI ŞERPILOR a fost consemnat printr-un TRATAT între U.R.S.S. şi ROMÂNIA, abia pe 27 FEBRUARIE 1961, numai că nici acesta n-a fost ratificat de M.A.N. şi nici măcar de SOVIETUL SUPREM, cum ar fi fost LEGAL şi CONSTITUŢIONAL.
În aprilie 1964, prin DECLARAŢIA CELEBRĂ de atunci, ROMÂNIA a adoptat o atitudine nouă, fermă, de adevărată ÎNDEPENDENŢĂ, care îi conferea o altă autoritate în PACTUL DE LA VARŞOVIA.
Ca urmare ROMÂNIA a pus în discuţie multe „probleme arzătoare” între care INSULA ŞERPILOR, ocupă un loc central între anii 1967, 1975, 1976, 1978, 1980, 1986, 1987, solicitând retrocedarea INSULEI dar U.R.S.S. s-a opus în permanenţă.
După 1991, când s-a destrămat U.R.S.S. se convenea ca NOILE AUTORITĂŢI DE LA BUCUREŞTI să continue cu mai mult aplomb problema retrocedării INSULEI, dar „nepricepuţi”, n-au făcut-o şi aceasta a rămas la UCRAINA care a speculat noua conjunctură şi a transformat-o în bază militară pe o „INSULĂ POPULATĂ” cu aproximativ o sută de persoane (grăniceri şi familiile lor).
Din 1997, INSULA este demilitarizată şi KIEVUL acţionează pentru a-i imprima un STATUT CIVIL-TURISTIC, cu infrastructură, oficiu poştal, filială bancară, telefonie, televiziune, încercând astfel să acrediteze ideea că INSULA nu este o STÂNCĂ ci o ZONĂ LOCUITĂ cu ucrainieni. În plus, disputele cu Ucraina au încetat cu anul 1997, când ROMÂNIA a semnat cu această ţară controversatul TRATAT prin care frontiera existentă e inviolabilă.
Pe acest FOND NEFAVORABIL NOUĂ, la 16 septembrie 2004 ROMÂNIA a înaintat „DISPUTA” pe INSULA ŞERPILOR, la CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE DE LA HAGA. Mă întreb cum de s-a ales un asemenea MOMENT NEPOTRIVIT, având în vedere că ţara noastră nu avea un STAT CONSOLIDAT ÎN NATO, şi cu atât mai mult că nu aderasem la Uniunea Europeană… De altfel, târziu, HAGA, prin DECIZIA 2009/9 din 3 februarie 2009 a ocolit problema de fond – adică tocmai apartenenţa INSULEI ŞERPILOR şi a dispus, în compensaţie, împărţirea platoului continental astfel: 79,34% (9.700 km2) – pentru ROMÂNIA; 20,36% (2.300 km2) – pentru UCRAINA. INSULA ŞERPILOR, pământ românesc, rămâne însă, DEFINITIV, UCRAINEI.
La vremea respectivă, dar şi în aceste zile, pe fondul reinvestirii vechiului MINISTRU DE EXTERNE, care a reprezentat pe atunci ŢARA, la HAGA, autorităţile noastre au prezentat soluţia ca o „MARE IZBÂNDĂ”. Este oare o IZBÂNDĂ sau mai degrabă o VICTORIE A LA PYRUS? Ori un „eşec previzibil”? Am pregătit NOI bine, a fost ales bine momentul în care să apelăm atunci la HAGA? Nu cumva „ne-am întins” ca fraierii o capcană? În final, am câştigat ceva consistent, sau mai degrabă pe termen lung, este o pierdere? MĂ ÎNTREB, căci PUTEREA a înfăţişat-o ca o victorie istorică a ROMÂNIEI.
Pentru ŢARĂ, NU, căci de fapt apelul făcut, când nu trebuia, la HAGA, a fost o greşeală impardonabilă, abordarea propriu-zisă la proces de delegaţia noastră a fost lipsită de profesionalism istorico-juridic şi ca urmare VERDICTUL consemnează că INSULA ŞERPILOR, pâmânt românesc, rămâne „definitiv” la UCRAINA, ca o amprentă negativă pe istoria naţională.
Profesor ION PĂTRAŞCU
Slatina, Olt
PS. Azi, la atâţia ani, PETROLUL şi GAZELE s-au scumpit de câteva ori, iar PEŞTELE NU S-A IEFTINIT.
