Acasă Actualitate Mişcare pentru sănătate. Zumba, porţia de dans şi bună dispoziţie

Mişcare pentru sănătate. Zumba, porţia de dans şi bună dispoziţie

431

Zumba este o nouă metodă de a împleti sportul şi dansul, pentru o sănătate bună. În Slatina, acest lucru este nou, iar instructorul internaţional şi membru ZIN, Claudia Nistor, vine în întâmpinarea doritorilor cu o serie de cursuri pline de voie bună şi de sănătate.
Astfel, slătinenii dornici de mişcare sunt aşteptaţi marți, 30 noiembrie, ora 18.00 la Templul lui Kratos, pe strada Sergent Major Dorobanţu Constantin, nr. 11, etaj 2, pentru prima şedinţă de Zumba. Care va fi gratuită.
Cei doritori de zumba vor putea veni la cursuri în fiecare zi de marți şi joi, începând cu data menţionată, indiferent de vârstă,

„Zumba este o noutate în materie de fitness pe plan mondial, care combină energia şi muzica ritmată, motivantă, cu mişcări unice de dans. Antrenamentul dureaza o ora si este bazat pe exerciţii de aerobic, combină mişcări rapide şi lente, care îţi sculptează corpul. Toţi muşchii sunt antrenaţi: fesieri, gambe, abdomen şi , cel mai important muschi: inima.”, spune instructorul Claudia Nistor.

Claudia si-a descoperit pasiunea pentru acest tip de mişcare în postura de clientă în anul 2012, iar pofta de viaţă pe care o dau ritmurile de merengue, salsa sau cumbia au făcut-o să îndrăgească zumba imediat.

ZUMBA este pentru bărbaţi, femei, copii şi vârstnici care vor să se simtă bine şi să facă sport într-un mod plăcut. Nu trebuie să ştiţi să dansaţi! Tot ce aveţi nevoie este un echipament sportiv, apă şi un prosop!
Aşadar, eliberaţi-vă agenda în fiecare marți şi joi, între orele 18.00 şi 19.00 şi veniţi la Templul lui Kratos. (strada Sergent Major Dorobantu Constantin, nr. 11, etaj 2, Slatina)
Pentru mai multe informaţii, vă stă la dispoziţie Claudia Nistor (telefon 0761195930 ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.