Din perspectiva Adunării Generale a Colegiului Medicilor Veterinari – Filiala Olt, eveniment fixat pentru 27 septembrie 2013, preşedintele Biroului Executiv al acestei structuri, dr. Ion Bozgă, are amabilitatea să răspundă, în cele ce urmează, la câteva dintre problemele acestui sistem.
Medicul veterinar din România se luptă pentru a fi respectat ca şi ceilalţi membri ai altor structuri profesionale, înţelege dificultăţile fermierilor, dar şi în aceste condiţii rămâne mai departe solidat cu cei care susţin lumea vieţuitoarelor din preajma noastră. (Alin DOROBANŢU)
– Ca-n toată România, Colegiul Medicilor Veterinari funcţionează în baza Legii 160 şi este condus de un Birou Executiv, formant de un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi-un secretar, de un consiliu judeţean format de 15 medici veterinari şi de Adunarea Generală formată din cei 141 de medici veterinari activi, înscrişi în respectivul Colegiu.
– În prezent, în judeţul Olt, sunt 240 de medici veterinari, dar activi sunt doar 141. Dintre aceştia, 82 lucrează în activitatea de liberă practică. Restul lucrează în diverse cabinete, iar 60 de colegi lucrează în Direcţia Sanitar Veterinară a judeţului Olt ca angajaţi la stat. Există, totuşi, o problematică mare. Problematica sanitar-veterinară ţine de patologia care apare la animale, iar atunci când sunt timpuri grele şi animalele nu au hrană completă apar şi bolile sau condiţiile de microclimat. Ca şi condiţii de microclimat, fermierii noştri şi ţăranii care sunt şefi de exploataţii asigură, după revoluţie, condiţii de cazare bune şi după posibilităţile fiecăruia, condiţii de hrană acceptabile. În ceea ce ne priveşte, asigurăm sănătatea animalelor, dar, indirect, asigurăm sănătatea omului consumând aceste animale prin sacrificare. Aşa cum se ştie, animalele bolnave, cele ce au diverse boli contagioase, nu se sacrifică şi nu se pun în consum. Şi, totuşi, deşi noi vrem să le menţinem sănătoase, din ce în ce apar mai multe probleme. În vremea în care erau exploataţiile mari, IAS-eurile şi CAP-urile, era mai simplu. Acum însă, în fiecare gospodărie există o vacă, un cal, ba o oaie, un pui, o capră, o raţă, o gâscă, până la urmă o gamă mare de animale, care au şi o patologie diversă, iar singurul ce se ocupă de ea e medicul veterinar. De liberă practică şi, bineînţeles, de stat.
– Problemele întâmpinate sunt diverse, căci, faţă de anul 1989 sunt cazuri în care proprietarii refuză să facă un tratament la păsări şi animale, dar mai apar şi cazuri în care, din lipsa banilor, nu pot să facă asta. De pe timpuri, când eram deputat în Parlamentul României, au mai rămas şi lucruri bune. Bine era însă dacă se diversifica oferta, în sensul că acţiunile sanitar-veterinare obligatorii în cazul animalelor să fie suportate de la bugetul de stat tot cu aceeaşi intensitate. Asta s-a întâmplat cândva, se mai păstrează şi azi, numai că, din păcate, numărul animalelor a scăzut.
– Ideea noastră a fost să-i ajutăm pe oameni să-şi crească animalele, iar statul să vină cu un aport, să vină la rându-i cu ceva. Până la urmă, o tanti Leana care se chinuieşte şi creşte o vacă în curte, este, prin definiţie, un şef de exploataţie. Iar dacă omul ăsta creşte o vacă plus doi sau trei viţei, o pasăre şi-un porc, reuşeşte să îşi asigure consumul propriu. De obicei, oamenii ăştia nu au o pensie şi sunt, de cele mai multe ori, nevoiţi să se autofinanţeze. De aici a venit şi planul nostru şi ne-am gândit atunci ca tratamentele care se fac, pentru prevenirea bolilor, să nu mai fie plătite de om. O parte din ele au rămas, iar asta este într-adevăr un lucru bun. Atunci când se îmbolnăveşte un animal sau, după caz, o pasăre, obligatoriu proprietarul trebuie să cheme medicul veterinar care emite reţeta necesară. Ulterior, Autoritatea Sanitar Veterinară din Bucureşti, prin preşedintele ei şi prin conducerea centrală, era obligată să se gândească şi la alte oportunităţi pe care să le prezinte guvernului. De altfel, noi chiar veniserăm cu ideea ca toate păsările din curtea ţăranilor să fie vaccinate contra pseudopestei, o boală infecţioasă şi contagioasă ce decimează păsările, cu subvenţie de la stat. Am avut atunci promisiunea asta, iar dacă se întâmplă favorabil, două lucruri se rezolvă: în primul rând, nu mai mor păsările şi oamenii le ţin sănătoase, iar în al doilea rând, creşte şi numărul de păsări în ţara noastră, asigurându-se şi un nivel de trai mai bun în rândul ţăranilor, şi nu numai.
– Personal, în calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari din Olt, nu am avut probleme, dar marile probleme sunt la nivel naţional cu repercusiuni directe în teritoriu. Colegii noştri sunt bine pregătiţi, inclusiv cei tineri, care termină Medicina Veterinară, cu stagii de practică şi au activitate în cabinetele veterinare. La nivel de comună, aşa cum v-am mai spus, noi am simţit că cetăţenii dau tot mai puţină importanţă animalului, nemaivând banii suficienţi ca să-l trateze. Sigur, mulţi dintre ei s-au reorientat, nu este rău că merg acolo unde există o anumită clientelă, dar trebuie să dezvoltăm o formă zootehnică, aşa cum este indicat. În acest sens, noi avem un program de perfecţionare continuă, finanţat printr-un proiect european, astfel că periodic, din trei în trei luni, la Slatina ne vin profesori universitari de la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, iar în urma acestei întâlniri de patru-cinci ore medicii noştri sunt instruiţi printr-o tematică, ţinând pasul cu tot ce este nou din punctul ăsta de vedere. Desigur, cei care fac parte din Colegiu Medicilor Veterinari, ca şi în cazul medicilor pentru oameni, sunt obligaţi ca anual să facă un număr de puncte – 120, pentru care este nevoie să meargă pe la diverse cursuri de perfecţionare, în ţară sau în afară, unde li se oferă şi diplome.
– Colegii noştri, ca şi mine, ca mulţi alţii, aşteaptă ca situaţia lor pecuniară să fie îmbunătăţită. Totul se leagă însă de partea financiară. Şansa domniilor lor, ca şi a mea, a fost că eu făcând parte din Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Veterinari din România, fiind preşedintele comisiei legislative a Colegiului, am putut să mă impun şi să impun acolo doleanţele medicilor de liberă practică. Sunt singurul medic veterinar, am şi activitate de liberă practică şi, cunoscând problemele cu care ne confruntăm, m-am zbătut, cu vot de unu la şapte, să argumentez. N-a fost uşor să fac lucrul acesta, să-i conving cu puterea cuvântului, să le prezint ideile mele pe care ulterior să le voteze. Mai sunt probleme, dar eu doresc şi sper ca începând din toamna aceasta, din luna noiembrie, când va intra o nouă hotărâre de guvern în funcţiune, pentru planul strategic pe 2013-2014, să mărim tarifele la manopera acţiunilor sanitar-veterinare, deoarece de şase ani de zile nu s-a făcut nici o mărire în sensul acesta. Cu un tarif mai mare, colegii ce au în arealul de activitate mai puţine animale, îşi vor permite să acopere cheltuielile necesare astfel încât să poată obţine măcar salariile necesare pentru medici şi personalul ajutător, plus plata impozitelor la stat. Mai mult, doresc să introduc noi acţiuni sanitar-veterinare în planul strategic pentru a creşte, direct şi indirect, venitul medicilor veterinari prin activitatea practicată. Desigur, există şi alte oportunităţi, n-aş vrea acum să le divulg pe toate, cert este că, sută la sută, colegii chiar au nevoie de ajutor şi sunt convins că în echipă îl vom obţine.
– Echipa care-şi încheie mandatul acum a fost o echipă de oameni profesionişti, de oameni cu simţul răspunderii, cu discernământ şi împreună, cu calmitate, am judecat orice problemă, astfel încât comisia de deontologie nu a avut posibilitatea să emită vreo sancţiune pentru nici un coleg de-al nostru, medic veterinar.
