Acasă Administrație Balş. Cinematograful revine în propietata oraşului

Balş. Cinematograful revine în propietata oraşului

77
foto: Bals Istoric

Primarul oraşului Balş, Cătălin Rotea, a anunţat în cadrul emisiunii Reporter24, că promisiune cinematograful oraşului a fost preluat de primărie de la Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor RomâniaFilm (RADEF).
„Am semnat protocolul de preluare a cinematografului de la RADEF. S-a aprobat şi în consiliul local. Va necesita o investiţie foarte-foarte mare, care depăşeşte posibilităţile financiare ale oraşului. Dar, vom încerca să depunem un proiect pe Compania Naţională de Investiţii (CNI) pentru că au un program pentru săli de cinematograf, sau pe fonduri europene. În ceea ce priveşte cinematograful, am ales răul mai mic. Puteam să-l lăsăm în acea situaţie şi să trimitem situaţii către RADEF, care este în insolvenţă, să ia măsuri să nu mai cadă cărămizi sau tencuială pe maşinile parcate acolo şi niciodată să se soluţioneze. Am preferat să-l luăm, să-l conservăm, să identificăm sursa de finanţare şi să încercăm reabilitarea lui. Conform protocolului semnat cu RADEF, ne angajăm să facem investiţii minime pe termen de patru ani şi timp de 15 ani să nu-i schimbăm destinaţia. Oricum nu intenţionam să-i schimbăm destinaţia. Cinematograful a însemnat pentru mulţi bălşeni un principal loc de manifestări sociale. Ar fi frumos şi cred că vom putea obţine o finanţare pentru el, în viitorul apropiat”, a spus Rotea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.