Un om public, debordant în viaţa de zi cu zi, apreciat de toată lumea, se trezeşte într-o dimineaţă cu ideea de a face Divinităţii o rugăminte aparte. În consecinţă, mizând pe ziua sa specială, pe înţelepciune, pe împăcare cu lumea, acesta îi cere lui Dumnezeu să îl scape, pentru o vreme, de întâlniri cu duşmanii. Pentru a evita discuţiile în contradictoriu şi toate cele care vin de aici. Se pare că Dumenzeu chiar l-a ascultat, iar a doua zi dimineaţă, omul la care facem noi referire, s-a trezit, dintr-odată, aproape singur. Fără prieteni. Iar Dumenzeu nu a greşit deloc în îndeplinirea rugăminţii.
