În timp ce contracandidații săi plimbă buruieni pe facebook și folosesc identități ale unor oameni din comună pentur a face plângeri penale în numele lor, primarul comunei Movileni știe ce trebuie făcut și face ceea ce trebuie pentru dezvoltarea localității.
Pentru asta, edilul apelează la resurse de finanțare, altele decât cele din bugetul local. Și găsește sprijin pentru creșterea calității vieții oamenilor din Movileni la Guvernul României. Astfel, urmare a solicitării făcute de primarul Ion Sorin Toma, s-a aprobat finanțarea în cadrul programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, derulat de Ministerul Mediului, în sumă de cinci miliarde lei, bani nerambursabili. Dosarul constituit în acest sens a fost declarat aprobat, pe locul 7, din 51 de proiecte depuse, aprobate doar 27.
La Movileni va lua astfel contur unul dintre cele mai moderne sisteme de iluminat public pentru mediul rural, din România. Asta pentru că Tomiță de la Movileni nu tunde iarba pe facebook și face din comuna pe care o conduce o grădină binecuvântată…