În urma modificării legislative a statutului Casei Naționale, care a început să producă efectele din data de 19 mai, contractele de management au fost încetate la nivel naţional. Prin ordin al președintelui Casei Naționale, în fiecare județ a fost delegată o persoană care îndeplinește condițiile. Acesta nu este un ordin cu durată prestabilită, iar la un moment dat se va organiza concurs, în cel mult 40 de zile.
Printre directorii-preşedinţi de CJAS se află şi Florin Ciocan, care ocupa funcţia managerială a instituţiei. Acesta este, de ieri, şef al Serviciului Control din cadrul CAS Olt.