Acasă Administrație Emil Moţ, îndemn la calm şi înţelegere!

Emil Moţ, îndemn la calm şi înţelegere!

220

Primarul municipiului Slatina a transmis, prin intermediul unui filmuleţ, un mesaj către slătineni în contextul perioadei de grea încercare pentru români:

„Dragi slătineni, în aceste momente dificile, responsabilitatea şi prevenţia fac diferenţa. Îndemn la calm şi înţelegere. Haideţi să fim cu toţii responsabili, să respectăm normele de igienă şi să evităm deplasările. Alături de funcţionarii primăriei, sprijinim aplicarea ordonanţei militare, ale cărei recomandări ar trebui să devină obligaţii solidare pentru toţi slătinenii, ca să rămânem sănătoşi. Ca primar şi ca om, dragi părinţi şi bunici, vă rog să rămâneţi în case şi să nu vă expuneţi îmbolnăvirii. Slatina este un oraş fără probleme până în acest moment, haideţi să-l păstrăm aşa prin cei care îşi fac treaba, începând de la lucrătorii din salubritate, funcţionarii, poliţiştii sau profesorii care ţin legătura online cu copiii”, ajutăm medicii, eroii noştri aflaţi în prima linie, să poată să aibă grijă de noi. Doar împreună, cu solidaritate, menţinem sănătatea noastră şi a celor dragi. Vă rog să înţelegem cu toţii că în acest caz excepţional, a-i ajuta pe părinţii şi bunicii noştri înseamnă a sta deoparte. Le mulţumesc medicilor pentru nenumăratele ore de muncă în slujba slătinenilor, pentru sacrificiul lor supraomenesc, pentru ca noi toţi să fim sănătoşi. Îi asigur de implicarea tuturor funcţionarilor Primăriei municipiului Slatina, care zi de zi, la birou sau pe teren, îşi fac datoria şi sprijină respectarea măsurilor de prevenţie. Dragii mei, vă doresc multă sănătate!”, transmite primarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.