«Omul dă valoare partidului, doar că la noi este invers, și vedem că intră oamenii în partid pentru „a avea valoare”»

lnterviu cu IOANA ANDREEA DOGEANU – poetesă și absolventă a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA- București

              Pe Ioana Andreea Dogeanu am cunoscut-o întâmplător. Nu cu mulți ani în urmă. Atunci, activistă declarată, tânărul care voia să răstoarne munții și să schimbe lumea-n bine… Activitățile sale publice au întreținut colaborarea peste timp. Este unul din acei tineri pe care România nu trebuie să-i piardă pe drumul greu de întors al exilului românesc. Aprigă, delicată în același timp, instruită, participantă activ la viața cetății. Un tânăr bun de înrolat într-o platformă publică (politică sau civică), pentru a schimba România în bine. Astăzi caută răspunsuri la întrebări despre viață, destine și schimbări. În actualitate, la început de an, i-am trimis, recent, câteva întrebări. Despre ultimele zbateri ale politicii românești. Am primit răspunsuri spontane, dar esențial elaborate. Bune de citit pentru cei de-o vârstă cu ea, pentru cei puțin trecuți mai mult prin lume…

– Pe scurt: unde este universul de astăzi, al tinerei Andreea Ioana Dogeanu?
– Universul meu rămâne cel clădit pe baza acelorași valori și principii insuflate de părinți, apoi de dascăli și mai apoi însușite prin autoeducație. Poate sunt o idealistă, însă am învățat că în viață poți alege să faci orice și să fii cum vrei, mai puțin compromisuri de ordin sufletesc. Cred că fiecare dintre noi este un mic univers într-o lume care nu ne aparține.

– Din punctul tău de vedere, alegerile prezindențiale au fost câștigate de Klaus Iohannis sau pierdute de Viorica Dăncilă?
– Alegerile prezidențiale nu au fost piedute de Klaus Iohannis, iar în ceea ce o privește pe Viorica Dăncilă… știți cum este: când nu ai nimic, nu ai ce să pierzi! Campania pentru prezidențiale a fost un fel de „panem et circensens” la romani, doar că noi, românii, nu prea am avut pâine.

– Cât crezi că a pierdut feminismul din România, după epoca „Dăncilă”?
– Absolut nimic! Nu îmi amintesc ca Viorica Dăncilă să fi fost imaginea vreunui ONG care să promoveze feminismul în România, ca să putem vorbim măcar de o pierde în termenii capitalului de imagine! În plus, dacă tot e la modă să vorbim despre feminism, feminismul nu are nimic de-a face cu promovarea persoanelor care nu dețin competențele necesare în ocuparea unei funcții. Dimpotrivă, feminismul promovează dreptul de a avea șanse egale în ocuparea unui post indiferent de sex, gen, statut social, singurul criteriu de departajare fiind competența. Până la urmă faptul că nu te-a preocupat să citești, chiar și despre ce înseamnă cu adevarat curentul feminist, nu are legătură cu faptul că ești femeie sau bărbat.

– Unu, Manda, de la Dolj, zice să nu mai punem proști în funcții publice. În cazul ăsta, de unde luăm valori pentru partidele noastre?
– Era o vorbă „câinele cel mai mic latră cel mai tare”. Un om inteligent nu va ține niciodată morțiș să spună că este inteligent. Ești sau nu ești! Este simplu. Ar fi bine să nu-i mai numească „ei”… Fără numiri politice și fără concursuri aranjate sau posturi „cu dedicație”. Pe „partide” le-ați întrebat dacă-și doresc „valori”? De fapt, partidele de azi au oamenii cu valorile pe care le promovează și sunt clădite acele organizații. În fond, omul dă valoare partidului, doar că la noi este invers, și vedem că intră oamenii în partid pentru „a avea valoare”.

– Anticipate. Tu ce crezi, este nevoie de ele?
– Cred că au fost prea târziu aduse în discuție, în continuare lucrurile tind să fie făcute pe repede înainte, fără a avea un plan sau un proiect bine gândit și structurat, o strategie care să aibă în vedere mai mulți factori în luarea unei decizii, indiferent de culoarea politică pe care o are Guvernul. În momentul de față, deciziile politice se iau pe baza orgoliilor personale și a sentimentelor diverse, a preferințelor subiective și a ambițiilor puerile, în loc să se bazeze pe rațiune și analiză.

– Dacă se introduce alegerea primarilor din două tururi, vii să candidezi acasă, la Potcoava?
– Nu! Am ales să-mi clădesc un viitor în București, momentan nu am în plan să mă întorc acasă. Există acolo tineri care au ales însă să își construiască un drum în localitatea în care au copilărit și sunt sigură că vor face o treabă bună dacă se hotărăsc să candideze pentru funcția de Primar. Dacă voi avea pârghiile și mecanismele necesare încât să pot aduce plus-valoare comunității de acolo, voi ajuta cu tot dragul, deoarece nu-mi neg originile și nu-mi place să uit de unde am pornit.

– Începuse să-mi placă de Victor Ponta. Acum, îl văd dispus la toate compromisurile. Atât de tânăr…
– „Politica este arta compromisului”, după cum spuneau învățații cu secole în urmă. Compromisul în politică este un instrument care dacă este mânuit cum trebuie, îți poate asigura echilibrarea balanței dintre o bună guvernare și promisiunile din campanie. Personal, nu sunt de acord cu compromisurile de ordin sufletesc, deși am mai spus că sentimentalismele și poveștile lacrimogene nu își au rostul în plan politic, de aceea cred că în politică orice alt compromis este permis dacă scopul final nu este binele personal, ci al celor care te-au ales să le reprezinți interesele.

– Cu ce ai începe tu schimbarea despre care vorbesc toți, în România de azi?
– Probabil foarte mulți se așteaptă la acel răspuns clișeic: „cu mine”. Schimbarea nu o poate face un singur om, nici măcar atunci când vorbim de dictatori, tot trebuie să aibă un sistem bine pus la punct în spate care să-l susțină, iar în istoria țării noastre putem găsi un exemplu exponențial în acest sens. Însă acesta lucru nu înseamnă că nu trebuie să ne implicăm în problemele societății noastre și chiar în politică dacă avem ocazia, altfel schimbarea nu se va produce. Nu trebuie să fie fiecare un mic Don Quijote, trebuie doar să fim mai uniți, în special noi, tinerii. Sunt mulți care spun că nu vor să ia parte la viața politică, însă foarte mulți nu știu că această problemă o regăseam și în Grecia Antică. În fond, nu noi am inventat apa caldă. Pentru greci dacă te preocupai doar de viața ta privată, de „ograda ta” și nu erai implicat și în viața publică în niciun fel, genul acesta de indivizi erau numiți „idiotes”. Astfel că „idiot”, la origine, semnifica o persoană care avea grijă doar de binele ei privat și se ocupa doar de gospodăria lui. Când vedem oameni care refuză să se implice în politică pentru că este „murdară”, ar trebui să le amintim de originea acestui cuvânt. Toți dorim o schimbare, doar că cei mai mulți nu depășim etapa în care ne plângem singuri de milă și cam atât…

– Ce planuri ai de viitor? Ce vrei să faci cu viața ta, de mâine încolo?
– Nu mă abat de la drumul pe care l-am ales, oricât de lung și sinuos va fi traseul. Îmi voi continua studiile pe verticală și voi încerca să fiu constantă în activitățile în care sunt angrenată, deoarece îmi place să dau dovadă de profesionalism în acțiunile pe care le întreprind. Chiar dacă pare că am „renunțat” la politică, chiar dacă sunt mult mai discretă cu declarațiile pe anumite teme cu iz politic, acestea sunt datorită faptului că am învățat că viața este făcută din momente și din oportunități. Nu este momentul meu acum, iar „șansele” pe care mi le-au „oferit” unii și alții, eu nu le-am considerat oportunități! Nu regret nicio clipă că am „refuzat” sau că am ales să nu mă implic mai mult când mi s-a oferit posibilitatea, deoarece toate aceste lucruri m-au format ca om și mi-au adus aprecierile unor oameni de calitate a căror părere pentru mine contează!

– Există fericire pentru o coorporatistă care-și duce copiii la ora 6:00, la creșa privată, între 7:00 și 8:00, blocată în trafic, mănâncă și se machiază, la 9:00 începe treaba, în pauza de masă, între două țigări sudate, plătește facturile, iar seara, când ajunge în cartierul nou de la marginea Bucureștiului, adoarme în lift cu doi copii de mână?
– Unul dintre cei mai mari și cunoscuți existențialiști, Albert Camus, spunea într-o lucrare de-a sa că: „Nu vei fi niciodată fericit dacă tot cauți să afli din ce e compusă fericirea. La fel cum nu vei trăi niciodată dacă tot încerci să descoperi sensul vieții”. Prin urmare, nu putem spera la o viață fără probleme, deoarece fericirea vine din rezolvarea problemelor pe care le avem, atunci când ducem la îndeplinire anumite sarcini sau finalizăm un proiect, fie că e vorba de o casă, o idee de business, un proiect în plan personal, automat ne simțim mult mai bine cu noi înșine. Este un fel de „cerc vicios”, deoarece rezolvarea unei probleme ne va crea o altă problemă, pentru că problemele reprezintă o constantă a vieții noastre, noi ca și ființe umane suntem „programați” să fim utili familiilor noastre, cercului de prieteni, comunității din care facem parte, astfel că nu ar trebui să ne dorim absența problemelor, ci puterea de a găsi soluții pentru tot ceea ce viața ne scoate în cale. Probabil că ceea ce trăiește protagonista din scenariul propus de dumneavoastră este stilul de viață pe care l-a ales și pe care și l-a dorit, poate ar fi putut câștiga o sumă subtanțială de bani sau ar fi moștenit-o astfel încât munca să fie o opțiune și nu o necesitate de ordin pecuniar, dar poate că ar fi avut probleme de sănătate sau poate nu ar fi avut cei doi copii, dorințele noastre ne pot crea alt gen de probleme. Întrebarea este ce preț suntem dispuși sau dacă suntem dispuși să plătim pentru a trăi într-un anume fel? Cred că în niciun loc pe această lume problemele nu vor înceta să apară.