Acasă Actualitate Titlul: «Cel mai prost polițist din România!», vine la Slatina…

Titlul: «Cel mai prost polițist din România!», vine la Slatina…

873
         Avea o carieră în față. Abia ce terminase Academia de Poliție A.I. Cuza din București. Auspicii să ajungă până la cel mai înalt grad profesional. Notele din timpul școlii îl susțineau pe deplin. Totul până când, așa cum se întâmplă de multe ori la români, vrei să faci poteci din petale de trandafiri în calea șefilor. Să fie bine, iar ei să aprecieze caracterul celui de lângă ei..

Pe scurt, asta este povestea lui Adrian Gheorghe Bărbulescu, proaspăt absolvent al Academiei, cel care s-a lăsat instigat de un fost rector și de un alt fost, de la Academie, acolo unde lucra după terminarea școlii.
În fapt, Bărbulescu a trecut la amenințări față de persoana vătămată, ziarista Emilia Șercan, cea care servea opiniei publice date despre lucrări de doctorat făcute prin fraudă la această… prestigioasă instituție. Amenințările sale telefonice, legate de integritatea fizică, au fost reclamate și depistate în consecință de organele de anchetă, iar într-un proces desfășurat pe repede înainte, pe baza recunoașterii acuzațiilor, Adrian Gheorghe Bărbulescu a fost condamnat de către Tribunalul București, în primă instanță, la un an de închisoare cu amânarea executării.
Rămâne contestația la Curtea de Apel. Dar, până atunci, cariera de polițist a lui Bărbulescu a luat sfârșit. Cu puțin timp după ce începuse. Din prea multă slugărnicie față de niște șefi tembeli, oameni cu caractere mici, în raport cu greutatea stelelor de pe umăr. Ei vor ieși la pensie, dacă n-or fi deja, în timp ce tânărul slătinean se poate pregăti pentru o carieră de manipulant într-un depozit de mărfuri din U.K.
Dar, dacă din această poveste stupidă, fiecare va avea câte ceva de învățat, pedeapsa tânărului Bărbulescu nu va fi în zadar.
Iată care au fost acuzațiile DNA în povestea de mai sus. Rând cu rând…
  • La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.
  • Concret, Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, precum și de recunoștința acestuia pentru că după absolvire fusese menținut în cadrul academiei, să achiziționeze mai multe aparate de telefon second hand și cartele preplătite pentru a transmite mesaje de amenințare persoanei vătămate.
  • Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluția infracțională pe parcursul săvârșirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpați unui alt ofițer debutant din cadrul academiei, care însă nu le-a dat curs.
  • Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada menționată, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliție, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierei și reputației celor doi inculpați.
  • După trimiterea mesajelor de amenințare, inculpații au avut mai multe convorbiri cu autorul faptei, folosind aplicații telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să șteargă toate schimburile anterioare de mesaje, i-au indicat ce să declare organelor de urmărire penală și l-au asigurat că va primi o pedeapsă ușoară, precum și că va fi menținut în cadrul academiei chiar în situația unei condamnări.
N.A. Interesant ar fi de văzut, de cei ce se pricep, cum a fost testat psihologic Adrian Gheorghe Bărbulescu. Acolo e marea dilemă de la care a început această poveste nefericită!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.