(Cândva am învăţat la şcoală că gravitaţia înseamnă forţa cu care Pământul atrage un corp).
Pentru mine Liceul Teoretic din Potcoava înseamnă „dificultatea de a vorbi despre lucruri prea intime”. Bineînţeles că nu pot uita prima zi de liceu (15 sept.1966) când netuns regulamentar fiind am fost tamponat de director în faţa colegilor. Iniţial îl avusesem profesor la Sineşti şi răspunsul meu la o întrebare incisivă a dumnealui „ce e tatău bă?”, l-a dezamăgit profund şi m-a ironizat umilitor. (Eram copil în clasa a V-a desculţ şi cu pantaloni rupţi). Am început aşa fiindcă „există un risc al vorbelor frumoase” iar „bălăriile au tendinţa să acopere amintirile noastre”. Sunt răni ale copilăriei care nu se cicatrizează uşor dar… „despre morţi numai de bine”.
– Port o frumoasă amintire colegului meu de bancă – 4 ani, Puiu Brînzan (colonel) care îmi vorbea conspirativ despre profesorul de matematică, Crăcea de la Movileni exclus din învăţământ din motive politice şi încadrat contabil la Petrol după efectuarea unui stagiu de puşcărie.
– Îmi amintesc primul număr al ziarului local „Oltul” adus în clasă de Vali Cîrstea de la regretatul redactor George Enache, cumnatul lui Vali.
– Lui Nică Rădoi îi datorez prima culegere de probleme de chimie care mi-a fost dăruită de el fiindcă se rătăcise venind de la „cartea prin poştă”.
– Nu pot uita însufleţirea cu care ne-a vorbit doamna noastră dirigintă Sanda Rădulescu despre deschiderea relaţiilor diplomatice şi economice ale României socialiste cu Germania federală.
– N-am înţeles niciodată cum a ajuns profesor la Potcoava domnul Şerbanovici Ştefan, absolvent a trei facultăţi, aflat apoi sub conducerea administrativă a unor persoane cu studii în curs de finalizare. Imediat, în primele zile după invadarea Cehoslovaciei de către tancurile sovietice(1968) profesorul nostru având o tristă experienţă de viaţă a achiziţionat şi prăjit câţiva saci cu pâine pentru o minimă siguranţă alimentară a familiei.
– Liceul din Potcoava înseamnă pentru mine truda rezolvării problemelor de chimie, olimpiadele de chimie, Revista de fizică şi chimie, eşecul dosarului personal pentru liceul militar, emoţia tezelor, aşteptarea vacanţelor, seara când a murit Tudor Arghezi (1967), chinuitoarele şedinţe uteciste, febra aşteptării inspecţiilor de la regiune sau judeţ, drumul de 6 km parcurşi pe fiecare zi, hainele udate de ploi reci care se uscau pe mine, frigul din cămăruţa unde locuiam, căldura sobei din sala de clasă, dogoarea asfaltului vara, servieta plină cărată zilnic, şapca de elev obligatorie, şirul indian al colegilor ce navetau cu bicicletele, cartela pentru pâine neagră cu gust acrişor, munca patriotică la culesul porumbului, contestarea imnului naţional de profesorul Smărăndescu, regretul că n-am învăţat limba franceză, violarea corespondenţei poştale în cancelaria şcolii, lecţia exotică despre poeţii simbolişti, coloana oficială a lui Charles De Gaulle spre Craiova, comportamentul elegant al domnului profesor Titu Rădulescu, trotuarul scurt cu plăci pătrate din ciment, frazele frumos cizelate de prietenul Onel Ciucu, lumina palidă a lămpii cu petrol pe care o stingeam noaptea târziu, frica de consecinţele unui chiul agricol înregistrat foto, primul paltonaş purtat în clasa a XII-a, strălucirea de diamant a studentului Tudor Bălănescu (profesor universitar), glumele relaxante ale lui Viorel Buiculescu (pilot), teii mici cu bănci mari din faţa liceului, culegerea cu fracţii etajate a lui Grigore Gheba, bobocii de trandafir şi liliacul înflorit, emoţiile examenului de bacalaureat, plecarea la facultate cu acelaşi tren a „trei copii ai nimănui” (Mielu, Dorel şi Onel) ce au şi acum nostalgia acelui drum.
Cred că „gravitaţia Pământului” de la Potcoava (g = 9,8 m/s2) nu mi-a permis să mă îndepărtez prea mult iar „universul copilăriei se învârte pentru mine pe osia unei uliţe” de la Sineşti. (Azi uliţa se numeşte „Strada Crizantemelor”, flori de toamnă superbe mult adorate de mama).
Prof. Theodor Nedelea, Slatina
