În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin!
Dragii mei,
Vă scriu dintr-un tren atât de aglomerat încât fiecare se așează pe unde poate. Jumătate stăm in picioare chiar dacă cei de pe scaune au făcut tot posibilul să se strângă pentru a-i primi pe cei bătrâni.
Eram deja agitat că nu aveam semnal în zonă și nu știam ce să mai fac să „treacă” timpul.
O bătrână înghesuită mi-a dat însă o mare lecție astăzi pe care vreau să o pun la sufletul dumneavoastră. Am observat-o într-un târziu, după ce mi-am terminat o listă de redare cu muzică făcută în prealabil când așteptam trenul.
Bătrâna, așezată pe o jumătate de scaun pe care îl împărțea cu o studentă nu și-a ridicat capul din cărticica cu „Paraclisul Maicii Domnului” și sunt convins că nu a simțit timpul care trecea atât de greu pentru mine.
Va mărturisesc că avea o lumină extraordinară pe față și atunci când făcea pauzele pentru închinăciune, lumina aceea radia și către cei din jur. Imaginea dinaintea ochilor mei era una emblematică. Eu cu telefonul în mână, ascultând muzică și încercând să răspund la zecile de e-mail-uri, ea cu cartea de rugăciuni.
Eu cu licență și master în Teologie, Seminar Teologic, profesor de Religie, un doctorat în Științele Educației, asistent universitar și ea, cu fustă neagră, batic pe cap, o bluză maro, o gentuță și cărțulia în mână.
Oare care dintre noi doi a înțeles Evanghelia de astăzi?! Sămânța din Evanghelie am primit-o amândoi. Așa cum Semănătorul dă în mod egal către toți! Ea, pământul cel bun, a primit Cuvântul, îl udă și îl îngrijește și face roadă de lumină pe față! Eu?! Eu sunt pământul cel pietros! Am primit și eu, dar din lipsa apei celei care izvorăște din comuniunea permanentă cu Dumnezeu indiferent unde suntem, in comparație cu bătrâna am lăsat Cuvântul fără roadă astăzi! Nu m-am îngrijit de sufletul meu, deși Dumnezeu mi-a dat o nouă zi să mă bucur de ea!
La capătul celălalt de tren se află un om care se poate ușor compara cu pământul din marginea drumului unde sămânța, deși cade este călcată în picioare și mâncată de păsări. Alcoolul în cazul lui a închis orice relație cu Dumnezeu și, din ce aud urechile mele, clar și cu cei din jur.
Vis a vis de bătrână, o doamnă, pământ cu spini și pălămidă vorbește la telefon că are atât de multe de făcut și a muncit toată dimineața în grădină iar soțul nu a ajutat-o. Ea a primit „vestea cea bună” dar se pare că lasă alte „priorități” în viața sa și nu își aduce aminte de Dumnezeu.
Pilda Semănătorului care a ieșit să dea lumii Cuvântul Său, dragii mei… doar că într-o altă formă, aceasta este imaginea pe care trenul IR1522, extrem de aglomerat, a pus-o înaintea ochilor mei.
