Acasă Editorial De ce e Gabriel Dima Buliteanu altfel?

De ce e Gabriel Dima Buliteanu altfel?

369
E cruntă campania desfășurată în aceste zile de partidele politice de la Olt, de la Slatina, pentru strângerea de semnături, în cadrul demersului susținerii candidatului pentru alegerile prezidențiale. Mirajul acestei ieșiri în stradă este legat, în mod forțat, de ideea unui așa-zis antrenament cu public, pentru alegerile locale…
Păcatul listelor care câștigă alegeri în locul candidaților e vechi la Olt și a funcționat, ce-i drept, mulți ani, iar în unele situații chiar a dat aleși locali. Însă, orice epocă istorică își are o parte de final. Unele lucruri se termină atunci când în societate se produc schimbări majore, de atitudine publică, de comportament civic, de mod de a înțelege că alesul nu este un împuternicit al lui Dumnezeu într-o primărie, indiferent cum s-ar chema aceasta.
La schimbarea acestor plăci sociale pierd primii cei care refuză să anticipeze că lumea se schimbă. Altfel, în aceeași notă, exact ca în fraza de început, la Slatina se strâng semnături, și de stânga, și de dreapta. Semnează oamenii, de voie, de nevoie. Pentru locul de muncă de azi, pentru cel de mâine, și în numele unor complicități acceptabile. Față de această gândire politică, în Slatina oamenii sunt pregătiți să voteze. Chiar și în numele unei idei. S-a mai întâmplat, și atunci chiar a mers.
Ideea de o administrație bazată pe un concept desprins din canoanele prezentului este oferită de Gabriel Dima Buliteanu, un liberal care s-ar putea să mai fie și astăzi membru al Partidului Național Liberal, structura de la Slatina. Dacă nu cumva, între timp, biroul inchiziției locale, condus chiar de un doctor, să nu fi dispus execuția pentru grave prejudicii de independență în gândire, fără acordul județenei de partid.
Pe Gabriel Dima Buliteanu slătinenii îl văd într-o ecuație simplă, unul de-al lor, fără nuanțe complicate, atașate în preajma precampaniei electorale, atunci când gradul de bunăvoie crește explonențial cu interesul omului politic. Iar dacă sociologii din anturajul președintelui Iohannis au decis să militeze pentru un slogan în care se invocă „România normală”, la Slatina, fără studii complexe de specialitate, fără consultanță la specialiști în domeniu, Gabriel Dima Buliteanu aplică, de ani de zile, în relația cu slătineanul, indiferent de pe ce poziție se află acesta, conceptul lui Iohannis, la scară municipală.
Gabriel Dima Buliteanu este altfel, într-o lume anormală. Poate fi considerat un punct de reper într-o societate politică aflată la apus de epocă. Chiar dacă a evoluat cu ea în același timp. Poate să candideze la primărie, fără să aibă o armată de susținători, așa cum li se spune, mai nou, mercenarilor. Iar pentru asta trebuie să fie doar el, așa cum se manifestă în viața de zi…
Slătinenii de astăzi sunt din ce în ce mai puțin atenți la politicieni, mai concentrați pe viața de zi cu zi, mai interesați să vadă în fruntea administrației locale un om care să semene foarte mult cu ei. Iar profilului acesta îi corespunde Gabriel Dima Buliteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.