Acasă Actualitate Polițiștii de la Olt primesc palme. La ordin și cu plăcere…

Polițiștii de la Olt primesc palme. La ordin și cu plăcere…

617
       Până acum câteva luni, lucrurile păreau normale la șefia Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. La comandă, cu bune, cu rele, dar mai mult cu bune, oameni din partea locului. Păreau că trecuseră vremurile când pentru dispozitivul de comandă erau aduși salvatori de… inspectorat din afara județului.
Minunea a ținut până în ziua când a izbucnit, la nivel național, scandalul de la Caracal, legat de răpirea și actele de violență ce au vizat-o pe Alexandra din Dobrosloveni. Demiși de-a valma, șefii IPJ Olt au executat ordinul și nu au comentat. Nu te pui unei situații care cere capete, chit că unii dintre ei au fost aruncați în arena opiniei publice fără nicio vină.
Acum, cu trecerea timpului, IPJ Olt redevine o anexă a decidenților din minister. Peste câteva zile, inspector-șef la Olt va fi comisarul-șef Alin Stan, șef Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, de la IPJ Argeș. Înainte, Stan a fost adjunct la Mioveni. Vacantarea postului de inspector-șef are loc după ce Vasile Armașu, fost director al Direcției de Ordine Publică din IGPR nu mai vrea să facă naveta București-Slatina.
Și, uite așa, după nu foarte mulți ani, IPJ Olt reintră în zona de influență a structurilor de la Argeș. Cum a fost multă vreme și cum e de luni încolo… Adică, la Olt, nu e nimeni capabil să fie șef la IPJ. Cum s-ar zice, cum s-ar scrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.