Acasă Actualitate Controale în domeniul construcțiilor, desfăşurate de ITM Olt

Controale în domeniul construcțiilor, desfăşurate de ITM Olt

79

În perioada 03 iunie – 28 iunie 2019, în cadrul unei campanii naţionale pentru desfășurarea acțiunilor în domeniul relațiilor de muncă și în domeniul sănătății și securității în muncă, la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcţiilor, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, au efectuat un număr de 72 controale, în urma cărora au fost identificate 115 deficiențe, pentru care au fost dispuse tot atâtea măsuri de remediere, fiind aplicate 55 sancțiuni contravenționale, constând în 51 avertismente și 4 amenzi în valoare de 72.500 lei. În cadrul acțiunilor de control, inspectorii de muncă au identificat 3 persoane care desfășurau muncă nedeclarată, agentului ecomonic care le folosea i-a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 60.000 lei.
Cele mai frecvente deficiente constatate, au fost următoarele: neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă; neacordarea salariului minim de 3.000 lei prevăzut în OUG nr.114/2018; neplata drepturilor salariale; neevidențierea orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu specificarea orei de începere și a celei de sfârșit a programului de lucru; neacordarea sporului pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal; lipsa sprijinirii malurilor săpăturilor la lucrările de canalizare; utilizarea de scări portabile neconforme și neasigurarea acestora în timpul utilizării; instruire necorespunzătoare în domeniul securității și sănătății în muncă (neprelucrare instrucțiuni proprii și plan propriu șantier); neasigurarea echipamentului individual de protecție adecvat executării lucrărilor de construcții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.